În acest sfârșit de săptămână, albaiulienii se vor putea bucura de nenumărate posibilități de a petrece timpul liber. De la baluri de boboci până la concerte și competiții sportive, toate acestea pentru ca amatorii de distracție să aibă parte de un weekend plăcut. Ana Adam va concerta vineri pentru elevii de liceu la balul balurilor, sâmbătă la „Goldies Pub” va ajunge formația „Direcția 5” și tot sâmbătă în Club “Stage” va concerta Doc Slim.
Dacă încă nu v-ați hotărât unde şi cum vă veți petrece sfârșitul de săptămână, vă prezentăm câteva dintre posibilități:
Vineri, 1 februarie
Dacă toamna se numără bobocii, primăvara se aleg cei mai frumoși și cei mai populari dintre ei. Bobocii din județul Alba se pregătesc de încă o competiție, la Balul Balurilor Bobocilor, organizat de Consiliul Județean al Elevilor. Acesta va avea loc în data de 1 februarie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba și îi va aduna pe câștigătorii concursului de Miss și Mister din cele 10 licee din județul Alba, care vor avea încă o dată ocazia să demonstreze de ce au fost aleși. Vezi aici mai multe detalii.
Iubitorii de muzică rock vor avea ocazia să participe la o seara incendiară cu în „Goldies Pub”. Petrecăreții pot asculta cele mai cunoscute hituri din anilor 70-80-90-2012. Intrarea este liberă.
Sâmbătă, 2 februarie
Comuna Mihalț găzduiește sâmbătă, 2 februarie, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Interjudețean „Datină Străbună pe Secaşe”, festival de folclor ce uneşte prin cultura tradiţională judeţele Alba şi Sibiu, afirmând importanţa unor obiceiuri străvechi. Puteți vedea aici mai multe detalii.
Club “Stage” își așteaptă sâmbătă clienții cu o seară specială și cu un invitat la fel de special. „RnB Addicted” îi aduce în prim plan pe Doc Slim și DJ Tha-Vi. Doc Slim a făcut pași mari în muzica românească, cu două noi