Mesajul a fost trimis. Multumesc!

iPad de la Apple este încă lider, dar pierde teren în faţa Samsung şi Amazon

Publicat in Adevarul, joi 31 ianuarie 2013 ·

În 2012, au fost livrate peste 50 de milioane de tablete, aproape jumătate din acestea fiind iPad-uri. Totuşi, Apple a mai pierdut din cota de piaţă în acest domeniu, potrivit datelor IDC.

Tableta iPad a ajuns să aibă 43,6% din piaţa pe care a generat-o şi a condus-o din poziţia de lider suprem. Urmează Samsung, cu aproximativ 15%, iar Amazon îşi adjudecă ultimul loc din acest top 3, fiind la o cotă de 11,5%. Totuşi, dincolo de scăderea Apple, piaţa a crescut cu peste 75% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, când au fost livrate numai 30 de milioane de unităţi.

Perioada celui de-al patrulea trimestru dintr-un an este cea mai bună pentru vânzări, deoarece cuprinde şi perioada sărbătorilor. Este clar că Apple nu poate menţine supremaţia la infinit, dar din frontul Android nu s-au remarcat prea multe dispozitive care să ameninţe, deocamdată, poziţia liderului. Seria Kindle Fire de la Amazon este una dintre cele mai de succes, urmată de Nexus 7 de la Google.

Chiar dacă Nexus 7 s-a bucurat de un succes destul de mare, producătorul Asus nu a beneficiat prea mult. Acţiunile au scăzut cu două procente până la 5,8%. Amazon însă, producătorul care a ales să-şi fabrice singur dispozitivele, a livrat 6 milioane de unităţi în ultimul trimestru din 2012, creşterea cotei fiind de aproape 3% faţă de trimestrul trei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum 2 ore
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 5 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum o ora
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 6 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum 6 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 5 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Vremea

București
acum

lun.

7°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/20°
Iasi
acum

lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°