Bogdan Pantazi, fiul primarului Dumitru Pantazi, a avut şi el de tras ponoase de pe urma deszăpezirii defectuase din municipiu. În aceasta dimineaţă acesta a suferit un accident de circulaţie. Din cauza poleiului, Bogdan Pantazi, a pierdut controlul automobilului pe care îl conducea, VW Passat, şi a intrat frontal într-un autoturism marca Skoda ce circula regulamentar.
“Nu cred că acest accident este o ştire. A fost o simplă tamponare, fără victime. Am derapat şi am intrat într-o altă maşină”, a declarat Bogdan Pantazi fără a preciza dacă în opinia sa cauza accidentului a fost starea drumurilor.
Cele două maşini au suferit avarii în proporţii de 30% ele fiind duse la un service din Paşcani.
Din cauza faptului că accidentul a fost fără victime aacesta nu a fost raportat la Poliţia Rutieră.