Stau cu mâinile în şolduri în faţa bibliotecii mele. Caut o carte necitită. N-o găsesc. Aud vocea ta de dincolo, domoală, timidă, egală şi harnică. Citeşti „Heidi, fetiţa munţilor”, cartea pe care doamna învăţătoare ţi-a recomandat-o la ora de lectură. Eu ţi-am cumpărat-o de la librărie, Teodoro! E prima ta carte de citit. S-o citeşti pe toată! Să nu uiţi, eu ţi-am cumpărat-o! Dar tu o citeşti cu maică-ta.
Mă prefac că am treabă la baie şi trag cu ochiu’ în camera ta. Uşa e deschisă. Tu stai în pat, cu cartea pe genunchi, concentrată, şi maică-ta lângă tine, te urmăreşte pe fiecare rând, cu pieptul lipit de umărul tău. Nu-ţi scapă un cuvânt. Te opreşte când o iei prea repede înainte, ca o barcă cu motor, fără punct, fără virgulă. Hai, Teodora, citeşte!
Mă întorc la bibliotecă. Caut o carte pentru mine. Lectura ta din „Heidi“ răsună în toată casa. La fel ca primul tău plâns în casă, când te-am adus de la maternitate. Probabil că plângeai de foame. Şi atunci s-a speriat şi Kuki, motanul birmanez, Dumnezeu să-l odihnească!, care până atunci fusese stăpânul casei, şi dintr-odată a început să se agite nedumerit de plânsul tău liber de prunc, făcea ture din sufragerie în bucătărie, pentru că nu ştia de unde vine acel plâns cristalin. O altă viaţă intrase în teritoriul nostru. Eram doi masculi speriaţi de plânsul tău. „Ea este Teodora! Eu sunt tatăl ei, băi, Kuki!“ i-am tras un şut sub coadă. Şi Kuki s-a potolit. Şi tu n-ai mai plâns pentru că maică-ta ţi-a dat sân până te-ai săturat. Asta simt şi acum, că maică-ta te hrăneşte din cartea asta. Eu ţi-am cumpărat-o, să ţii minte, Teodoro! Hai, bagă mare la citit!
Abia aştept să-i deschid uşa şi să-l iau la rost: «Tinere, ai citit cărţile lu’ Petre Barbu?»
Eu i-am făcut capu’ mare maică-tii cu o grămadă de cărţi. Şi le-a citit, pentru că era îndrăgostită de mine. Tot ce am cumpărat şi am citit şi ea a c
