Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a decis să acţioneze pentru ameliorarea rezultatelor obţinute de elevi la examenele naţionale. Astfel, în planul de acţiuni al ISJ Constanţa au fost incluse şi organizarea unor simulări ale probelor de examen, conform unui calendar. Pentru elevii claselor a VIII-a simulărilă vor demara pe data de 23 aprilie cu proba la Limba şi literatura română, urmând ca două zile mai târziu (pe 25 aprilie) să participe la simularea examenului de evaluare naţională la matematică.
În schimb, liceenii din ani terminali, care vor susţine în acest an examenul de bacalaureat, vor începe simulările în luna martie. Conform calendarului ISJ Constanţa, probele vor fi susţinute după cum urmează: Limba și literatura română pe 11 martie, proba obligatorie a profilului (Matematică/ Istorie) pe 13 martie, iar proba la alegere a profilului (Geografie/ Chimie/ Fizică etc) pe 15 martie. ,,Subiectele vor fi unice la nivel județean și vor respecta structura subiectelor de la examenele naționale. Absolvenţii din seriile anterioare pot susţine simulările examenelor naţionale completând o cerere de înscriere la unitatea de învăţământ pe care a absolvit-o. Notele obținute se pot trece în catalog”, se menţionează într-un comunicat remis de ISJ Constanţa.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a decis să acţioneze pentru ameliorarea rezultatelor obţinute de elevi la examenele naţionale. Astfel, în planul de acţiuni al ISJ Constanţa au fost incluse şi organizarea unor simulări ale probelor de examen, conform unui calendar. Pentru elevii claselor a VIII-a simulărilă vor demara pe data de 23 aprilie cu proba la Limba şi literatura română, urmând ca două zile mai târziu (pe 25 aprilie) să participe la simularea examenului de evaluare naţională la matematică.
În schimb, liceenii din ani terminali, care vor susţi