Din cauza cantităţii foarte mari de smog, autorităţile au rugat vineri locuitorii Beijing-ului să reducă numărul de artificii pe care vor să le folosească pentru sărbătorirea Noului An Chinezesc, relatează Reuters.
Noul An Chinezesc, care începe pe data de 10 februarie, constă în tradiţionalele focuri de artificii despre care se crede că vor aduce noroc în viitorul an. În urma manifestaţiilor de acest tip, oraşele ajung să semene cu nişte zone de război, fumul foarte gros rămânând în aer timp de ore întregi.
Calitatea aerului din capitala Chinei este foarte precară din cauza poluării extrem de accentuate. Nivelul foarte ridicat de poluare din Beijing a obligat chinezii să poarte măşti de protecţie. De asemenea, multe fabrici au fost închise şi aproape toate zborurile au fost anulate din cauza vizibilităţii reduse.
AFP / Mediafax Foto
“Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru crearea unui mediu favorabil pentru tine şi familia ta, te rugăm să aprinzi cât mai puţine artificii, pentru reducerea emisiilor de poluanţi”, scrie agenţia oficială de presă Xinhua în avertismentul emis către cetăţenii chinezi.
Ambasada Statelor Unite a precizat pentru The Washington Post că smogul din capitala Chinei prezintă un nou nivel de PM 2.5-particule foarte mici ce pot penetra adânc în plămâni-având o valoare de 526mg/m³, ceea ce înseamnă un nivel de 20 de ori mai ridicat decât limita admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Cei trei producători principali de artificii din Beijing au redus numărul acestora de la 810.000 de cutii utilizate anul trecut la 750.000 destinate festivităţilor din acest an. Numărul magazinelor care au voie să vândă aceste artificii a fost de asemenea redus de la 1.429 la 1.337 de magazine, mai precizează sursa citată. (Maria Neagu)
Din cauza cantităţii foarte mari de smog, autorităţile au rugat vi