Biciul de matase, varianta aleasa de Bruxelles pentru a spune clasei politice de la Bucuresti sa nu mai fure curent, caci nu-i frumos, nu e cea mai buna solutie pentru a convinge autoritatile ca trebuie sa-si bage mintile in cap.
50 de ani de nefiinta, sau de fiinta stirba, ca o harca, ne-au invatat doua lucruri: sa zugravim sobolanii in mierle, iar daca suntem prinsi, sa pretindem ca rozatoarele, de fapt, canta.
Experimentul din vara, care ne-a instalat, victoriosi, pe buza prapastiei, si apoi, intr-o actiune tragicomica de salvare a democratiei de ea insasi, s-a transformat in fila de istorie, contine o concluzie amara, dar reala: lasati sa trecem strada singuri, pe zebra, s-ar putea sa nimerim cu capul intr-un autobuz aflat in statia urmatoare.
Nici nu e de mirare! In 50 de ani, instinctul moralei s-a topit in ideologia comunista, dictatura avea o singura constanta: teama. Deci trebuie sa fim luati de mana. Cum, insa, nu pricepem ca alta cale nu-i, niscai sperietori nu ne-ar face rau nici in capitalism.
Degeaba indeplinim criteriile tehnice de aderare la Schengen, degeaba cuplarea cu Mecanismul de Cooperare si Verificare este nedrept. Nu suntem in postura de a stabili reguli, caraim degeaba ca pe langa ratiuni formale se introduc norme nescrise pentru a nu fi luati in spatiu.
Sentimentul de nefrecventabilitate nu va disparea daca nu pricepem ca, in loc sa ne plangem de nedreptate, mai bine punem mana si schimbam, asa cum ni se spune.
Mai ales ca niste masuri dure legate de incompatibilitate, de raspunderea parlamentarilor, decizii de excludere din Guvern a ministrilor cu dosare penale ar avea un suport popular consistent.
Desigur ca prezumtia de nevinovatie este o categorie juridica de aur in democratie! Dar daca invocarea acesteia nu ne aduce niciun folos, iar Europa ne spune mere
