Prin modificarile aduse in cursul anului 2011, Codul Muncii contine prevederi care, cel putin la prima vedere, sunt mai permisive sub aspectul conditiilor in care angajatorii pot utiliza forta de munca pe perioada determinata sau forta de munca pusa la dispozitie prin intermediul unui agent de munca temporara.
Cu toate acestea, in practica se intalnesc inca situatii in care unele companii aleg variante nu dintre cele mai inspirate atunci cand, din diverse ratiuni, doresc sa-si satisfaca necesarul de personal fara a angaja salariati prin incheierea unor contracte individuale de munca pe durata nedeterminata. Pe de o parte, desi aparent permisive, conditiile impuse angajatorilor inca sunt limitativ prevazute de lege. La fel de restrictive sunt si limitarile in timp, atat cu privire la perioada maxima pentru care se pot incheia contracte de munca pe perioada determinata, cat si cu privire la perioada maxima pentru care un salariat temporar (pus la dispozitie de catre un agent de munca temporara) poate fi utilizat in cadrul misiunilor de munca temporara. Acestea ar putea fi motivele ce determina unele companii sa apeleze la asa-zise solutii "la limita legii", dar care, in contextul legislativ actual, ar putea genera riscuri de natura a ingreuna activitatea societatilor si a le supune unor cheltuieli neprevazute, deloc nesemnificative.
Considerand ca sunt puse la adapost de consecintele legii, una dintre variantele cele mai utilizate in acest context de catre companii este contractul de prestari servicii prin care prestatorul (i.e., companii care ofera consultanta de specialitate in domeniile in care activeaza companiile beneficiare) furnizeaza acestora resurse umane calificate in vederea executarii unor proiecte sau lucrari pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte, in functie de necesitati, in loc sa furnizeze serviciile contractate, intr-u
