În perioada 25-27 ianuarie 2013, scriitorul Pascal Bruckner a fost prezent în România pentru a asista la premiera spectacolului regizat de Chris Simion, Hoţii de frumuseţe (găzduit de Teatrul Evreiesc), după romanul său scris în 1997. Bruckner este, din 1999, preşedintele onorific al Companiei de teatru D’Aya, înfiinţată de Chris Simion şi care a intrat pe scena teatrului independent românesc tot cu o punere în scenă după un roman al lui Bruckner, Copilul divin. În rîndurile de mai jos, un dialog despre cea mai recentă adaptare dramatică după una dintre cărţile sale, despre frumuseţe şi vină, despre obsesia imaginii şi, nu în ultimul rînd, despre încrederea în teatrul românesc. Romanul dvs. Hoţii de frumuseţe a fost pentru prima oară adaptat pentru scenă de Chris Simion. Care a fost perspectiva scriitorului-spectator, care şi-a văzut acum personajele prinzînd viaţă pe o scenă de teatru? M-am simţit puţin deconectat de roman, am avut chiar impresia că a fost scris de către altcineva. Cum spunea Roland Barthes, textul, după ce îl trimiţi în lume, nu îţi mai aparţine. Ceea ce am vrut să transmit prin romanul meu a fost preluat de regizor şi adaptat şi aceeaşi senzaţie de înstrăinare am avut şi cu privire la ecranizarea lui Polanski după romanul meu Luni de fiere.

Asistaţi la a doua montare a unui spectacol după o carte a dvs. în România. Aţi colaborat cu Chris Simion încă din 1999, cînd ea a pus în scenă Copilul divin. Cum a ajuns un autor celebru să investească timp şi încredere în teatrul românesc şi într-un regizor care, la acea vreme, era la început de drum? A fost un act de credinţă. Cînd primeşti o astfel de propunere, te gîndeşti de ce nu? Poate să fie un eşec, dar poate să iasă şi ceva foarte bun. Iar în cazul meu, a fost începutul unei aventuri frumoase, care continuă şi acum. Cînd am văzut rezultatul, nu am fost deloc dezamăgit. Dar nici nu