Actualul sistem de asigurări sociale permite migrarea dintr-o zonă de taxare în alta
O veste bună pentru toţi cei care dezvoltă o afacere ce implică angajarea de personal: contribuţiile de asigurări sociale (CAS) vor fi reduse începând cu anul 2014. Declaraţia, publică, a fost făcută săptămâna aceasta de către ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, în perioada dezbaterilor generale pe marginea bugetului aferent anului 2013: “Nu toate măsurile din programul de guvernare au putut fi trecute în bugetul pe 2013. Programul de guvernare prevede măsuri pentru orizontul 2013-2016. Măsurile care nu au fost trecute acum vor fi trecute în bugetele anilor următori şi vor constitui o prioritate începând cu reducerea CAS pentru bugetul pe 2014. Lucrurile trebuie făcute gradual”. Practic, Liviu Voinea a pregătit terenul pentru ceea ce a urmat la câteva ore, când secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, a declarat că instituţia va începe, în perioada următoare, o analiză pentru reducerea cotelor de contribuţii de asigurări sociale (CAS), precizând, la rândul său, că: “Lucrurile pentru 2013 sunt aşezate, avem un buget construit pe cotele actuale. Nu cred că este bine să schimbăm CAS în timpul anului, ci începând cu un an fiscal nou”.
De asemenea, Dan Manolescu a spus că este necesară efectuarea unei ordini în actualul haos fiscal pentru a determina zonele în care CAS-urile trebuie redimensionate: “(…) în acest moment, sistemul de asigurări sociale lasă posibilităţi de migrare dintr-o zonă de taxare în alta. Activităţile independente, drepturile de autor, microîntre-prinderile sunt vehicule prin care se migrează din zona de taxare a unui venit ca salariu. CAS-urile trebuie reaşezate pe baze care să descurajeze aceste migrări”.
în schimb, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional, Erik de Vrijer, a spus că reducerea contribuţiilor de asig