Adrian Ungur a reuşit să-l învingă după un meci care a durat mai bine de patru ore pe danezul Martin Pedersen, după cinci seturi.
UPDATE 3 Adrian Ungur a făcut un ultim set foarte bun şi a reuşit să-l învingă pe Martin Pedersen după un meci maraton. Ungur s-a impus cu 6-2, 7-6(4), 4-6, 4-6, 6-2, iar România conduce detaşat, scor 2-0, după prima zi a Cupei Davis, de la Cluj. Mâine, de la ora 14:00, Horia Tecău şi Florin Mergea au ocazia să aducă a treia victorie şi să închidă, astfel, confruntarea cu danezii. Cuplul român va întâlni duo-ul Frederik Nielsen - Thomas Kromann în partida de dublu. Dacă ai noştri vor învinge mâine, România va avea deja 3-0, astfel că meciurile de duminică vor conta doar pentru palmares.
UPDATE 2 Danezul Pedersen a reuşit să egaleze la seturi, după o scădere de ritm a lui Ungur, astfel că cei doi jucători au ajuns să joace setul decisiv în care românul conduce acum cu 3-1. Pedersen a câştigat seturile cu 6-4, 6-4.
UPDATE Adrian Ungur a reuşit să câştige şi setul secund contra lui Pedersen, dar după tie-break. Ungur s-a impus cu 7-6 (4), iar în câteva momente va începe setul trei.
Românul a început în forţă partida disputată în Sala Sporturilor "Horia Demian", în faţa a aproape 1000 de spectatori, şi a câştigat fără mari emoţii primul set, 6-2.
În primul meci al zilei, Marius Copil a trecut în trei seturi de Frederik Nielsen, 6-3, 7-6(7), 6-4, iar România conduce, astfel, cu 1-0 în faţa Danemarcei.