Un stâlp de iluminat de pe bulevardul Roman Muşat a fost distrus de un tânăr şofer. Conducătorul auto nu a păţit nimic, dar este bun de plată.
În noaptea de joi spre vineri şi vineri dimineaţă, romaşcanii care au trecut pe bulevardul Roman Muşat, aproape de intersecţia cu bulevardul Republicii, au putut observa cum un stâlp de iluminat ocupă mai multe locuri de parcare, fiind căzut la pământ. Cel care a reuşit performanţa de a pune la pământ un stâlp de beton a fost un tânăr romaşcan.
“În seara zilei de 31 ianuarie, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Roman Muşat, din municipiul Roman, Cătălin V., în vârstă de 22 de ani, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp de iluminat stradal. Alertate, la ora 21.20, cu privire la producerea accidentului, echipajul de descarcerare şi echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman s-au deplasat la locul producerii evenimentului, unde au degajat de pe autoturism şi trotuar elementele rezultate în urma impactului, au stabilizat stâlpul de iluminat şi au deconectat bornele acumulatorului. Persoana implicată în accident nu a necesitat acordarea primului ajutor medical“, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Reprezentanţii firmei Luxten, firmă care este proprietarul stâlpului căzut, au spus că înlocuirea acestuia se va realiza din asigurarea vinovatului şi că acest lucru se va face abia după ce asiguratorul va accepta devizul de plată, adică peste câteva zile sau chiar săptămâni. “Noi nu dispunem de utilajele necesare pentru ridicarea stâlpului doborât, dar sperăm să ne ajute Primăria Roman“, a afirmat Bogdan Cănilă, directorul punctului de lucru de la Roman al Luxten.
Un stâlp de iluminat de pe bulevardul Roman Muşat a fost distrus de un tânăr şofer. Conducătorul auto nu a păţit nimic, dar este bun de plată. @