Mariana Drăgescu (Marie-Ane-Aurelia Drăgescu) este ultima legendă feminină a aviaţiei române din cel de-Al Doilea Război Mondial – singura femeie care a văzut de sus, de la manşa unui avion sanitar, toate fronturile din faţa ostaşilor români. De la est la vest, din Stalingrad până la Viena, tot. Peste 1.500 de militari au scăpat cu viaţă din tranşeele necruţătoare în carlinga sa. E cea mai longevivă membră a Escadrilei Albe – singura unitate de avioane sanitare pilotate de femei din lume. Despre cer şi despre pământ şi despre tot ce-a fost vreodată la mijloc, are răbdare să povestească oricât, căci şi timpul a avut răbdare cu ea. Mariana Drăgescu are 100 de ani. Pe Mariana Drăgescu am cunoscut-o în luna septembrie a anului trecut. Am povestit, sintetic, reportericeşte, despre tot – Craiova, sportul, cerul, războiul, strigătele, resemnarea, liniştea, nenorocirile de pe pământ şi speranţele din cer. În câteva cuvinte, am cuprins un secol, iar secolul pe care Mariana Drăgescu tocmai îl împlinise în acel septembrie, secolul ei, secolul Zburătoarei, arăta exact ca toamna descurajantă din spatele ferestrelor: cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii şi doruri vagi. Mariana Drăgescu are 100 de ani şi încă zâmbeşte când primeşte flori. Nu-şi mai aminteşte de câte ori i s-a spus că e frumoasă – „Doamne fereşte!, n-au îndrăznit!“. Viaţa i-a împodobit cu şanţuri tainice umerii obrajilor, coada visătoare a ochilor, şi fruntea, care le ştie pe toate, dar nu e nimic mai seducător decât ridurile care se alătură farmecului, căci aşa se nasc adevăratele poveşti. Mariana Drăgescu are privirea elegantă, liniştită, aproape de neînţeles, a celor care au cucerit văzduhuri. Aşa e când ştii să priveşti cerul: încetezi, pur şi simplu, să mai aparţii acestei lumi, nu te mai tulbură decepţiile aproape fireşti ale avioanelor de hârtie care se întâlnesc cu gravitaţia şi nici neputin