Prima etapă a Campionatului Naţional de Freestyle din acest an se desfăşoată în weekend la Sibiu, în resorul Arena Platoş, resort situat în apropiere de staţiunea Păltiniş. Înscrierile încep de vineri, 1 februarie.
Concurenţii vor fi împarţiţi pe 3 categorii de vârsta, Groms (sub 14 ani), Rookie (14-18 ani) şi adulţi. Campionatul este organizat de Asociaţia Practicanţilor de Snowboard din România şi este compus din trei etape programate la Arena Platoş, Cavnic şi Harghita-Madaraş.
Concursul ce va avea loc sâmbata la Arena Platoş, în apropiere de Păltiniş, are loc în fun-park-ul compus din şase platforme. Funpark-ul are aproximativ 18 elemente, de dificultate diferita, întinse pe o lungime de mai bine de 500 de metri.
"Anul trecut, concursul a fost extrem de spectaculos. Între timp, am modernizat fun-park-ul, condiţiile sunt şi mai bune decât sezonul trecut, obstacolele sunt mult mai dificile, prin urmare ne aşteptam ca şi spectaculozitatea concursului sa creasca”, spune Martin Freinademetz, organizatorul primei etape a Campionatului Naţional de Slopestyle.
La categoria Groms, campionul naţional en-titre, Santiago Freinademetz, se va înfrunta din nou cu vicecampionul, Mihnea Groşeanu. La categoria Rookies, Peter Almaşi din Cavnic va avea o sarcina grea în a-şi apara titlul cucerit în sezonul precedent. Cea mai disputata categorie va fi, ca deobicei, cea de snowboard adulţi. Anul trecut, Adolf Gherghelah din Miercurea-Ciuc şi Teodorescu Daniel din Braşov au concurat pâna la ultimul run pentru a stabili cine este marele campion, însa olimpicul Kinda Geza dar şi Vlad Voinescu, Ilie Stupar, Pop Adrian, Viorel Corbu sau Tudor Cristea trag tare pentru un loc pe podium.
Toţi participanţii vor obţine atât puncte CNS pentru clasamentul campionatului naţional cât şi puncte TTR ce conteaza în clasamentul internaţional WSF.
Concursul debu