Raporturile de drept civil au fost modificate de noul Cod civil („NCC“), intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, nu doar pentru a corespunde realităţii juridice actuale ori pentru a codifica curente jurisprudenţiale şi doctrinare consacrate, ci şi pentru a corela legislaţia naţională cu cerinţele dreptului european

Având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană, potrivit Constituţiei României şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene („CJUE“), dreptul european face parte din dreptul intern şi se aplică prioritar faţă de acesta din urmă (în măsura în care există un conflict între norma naţională şi cea europeană). În plus, dreptul european se aplică direct raporturilor naţionale, atât conform Tratatului de Funcţionare al UE („TFUE“), cât şi potrivit jurisprudenţei CJUE.

Art. 5 NCC a reluat dispoziţiile art. 148 din Constituţie, stabilind că: „[i]în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.“ Faptul că acest principiu (al priorităţii normei europene) este prevăzut şi în NCC, încurajează subiectele de drept să se prevaleze de normele comunitare în faţa instanţelor judecătoreşti, atunci când acestea consideră că le-au fost încălcate drepturile consacrate la nivelul normei comunitare, normă aflată în conflict cu cea naţională. Corelat cu art. 5 NCC este art. 4 NCC care stabileşte, prin alin. (2), aplicabilitatea prioritară a tratatelor privind drepturile omului la care România este parte, astfel: „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile“.

În rândul lumii

Această p