Statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.
"Ministerul Transporturilor va vinde pachetul majoritar de acţiuni din capitalul social al CFR Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de CFR Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, şi anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmată de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare şi publicate în oferta de vânzare şi vor consta în experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţi operaţionale şi capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării unei noi afaceri", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă.
Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.
În forma lansată în dezbatere din toamna anului trecut, strategia prevedea vânzarea integrală a acţiunilor deţinute la CFR Marfă prin licitaţie cu strigare, precum şi pachetul obţinut de stat în urma conversiei datoriilor în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor companiei către CFR SA.
Totodată, documentul prevedea o garanţie de participare la licitaţie de 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare.
Strategia prevede în forma actuală o garanţie de participare la licitaţie de 10 milioane de euro, echivalent în lei, "cu încadrarea în procentele prevăzu