Purtate astăzi chiar şi pe timpul verii, cizmelor le-a fost destul de greu să se impună în modă. Mai ales în cea feminină. Pentru o lungă perioadă de timp, aceste obiecte de încălţăminte au făcut parte din garderoba masculină, a călăreţilor şi a soldaţilor.
Desenele din peşterile spaniole de la Altamira, vechi de mai bine de 15.000 de ani, îi arată pe oameni înveşmântaţi în piei de animale. Inclusiv picioarele le sunt acoperite de bucăţi de piele şi blană. Istoria obiectelor de încălţăminte este, aşadar, la fel de veche precum mersul biped. Acum 5.000 de ani, „omul gheţurilor” descoperise şi el beneficiile încălţărilor din piele şi blană.
Cât de mult s-a schimbat încălţămintea în tot acest răstimp? Nu prea mult, am putea răspunde fără a greşi neapărat.
La începuturi, cizma era un obiect strict necesar şi exclusiv masculin
Iniţial, cizmele se compuneau din două piese separate, dar care, împreună, ofereau gleznei mai multă protecţie decât o puteau face sandalele sau pantofii. Cam în jurul anilor 1000, aceste piese ajung să formeze un tot unitar. Un fel de cizme din piele de animal erau purtate de nomazii din estul Asiei. Răspândirea lor în China, India şi Rusia în jurul anilor 1200-1500 se datorează invadatorilor mongoli. Inuiţii din Alaska poartă şi astăzi un fel de cizme din piele de caribou (ren) sau focă, decorate cu intestine de focă, blană de câine sau de lup.
Până să ajungă un tip de încălţăminte nelipsit din dulapul oricărui pământean modern din zonele în care mai vine şi iarna (sau moda), cizmele erau folosite numai la călărie, vânătoare sau pentru uz militar şi exclusiv de către bărbaţi. Până prin 1570, materialul cel mai des utilizat era pielea de căprioară sau cea de berbec, croiala urmărea forma piciorului, iar cizma avea un pinten ataşat la călcâi. Marginile încălţămintei erau festonate. Alte cizme erau căptuşite
