Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mucenicii: Desert după chipul şi asemănarea celor 40 de sfinţi

Publicat in Historia, vineri 1 februarie 2013 ·

Mucenicii sunt un desert tradiţional prin care sunt sărbătoriţi cei 40 de mucenici ai lui Hristos, din Sevastia. Prăznuirea are lor pe data de 9 martie.

Potrivit tradiţiei, cei 40 de mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324), un mare prigonitor al creştinilor. Sfinţii erau soldaţi creştini şi făceau parte din Legiunea XII-a Fulminata din Armenia. Aflând despre credinţa lor, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-ar fi pus să se închine idolilor. Pentru că aceştia au refuzat, au fost întemniţaţi şi bătuţi cu pietre, după care au fost condamnaţi la moarte în apa îngheţată a lacului Sevastia. Mucenicii s-au rugat Domnului să se îndure de ei şi să încălzească apa în care stăteau. La miez de noapte, 40 de cununi s-au coborât din cer, iar apa lacului s-a încălzit. Mucenicii au pierit însă cu toţii, trupurile lor fiind arse şi apoi aruncate în apă.

Figurine în forma cifrei 8

În cinstea acestor martiri, femeile de rit ortodox din Moldova coc 40 de figurine dintr-un aluat a cărui compoziţie este foarte asemăntoare cu cea a cozonacului. Astfel, coca de mucenici se obţine din jumătate de kilogram de făină albă, amestecată cu o linguriţă de sare şi 50 de grame de zahăr pudră. În mijlocul acesteia se adaugă un amestec fomat din 120 ml de lapte, 20 de grame de drojdie, 3 ouă şi 50 de grame de unt topit. Coca astfel obţinută se lasă la crescut preţ de o oră. Apoi, aluatul se împleteşte şi se lasă din nou la crescut un sfert de oră într-o tavă unsă cu unt. La cuptor, mucenicii se ţin circa 30 de minute până se rumenesc, după care se scot şi se dau cu miere şi miez de nucă pisată.

Se spune că forma cifrei 8 pe care o are acest desert tradiţional ar proveni fie de la forma cununilor care au coborât din cer peste capetele martirilor, fie sunt o formă stilizată a trupurilor lor.

O altă reţetă de preparare a mucenicilor, folosită mai ales

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac masiv de Crăciun. Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean

Mediafax acum 21 minute
Ruşii au atacat cu rachete sistemul energetic ucrainean. Este vorba despre un atac de amploare care a vizat în special zona de est a Ucrainei. Autorităţile locale anunţă că sunt persoane rănite şi pagube însemnate în urma atacului din prima zi de Cr

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 11 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 9 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 10 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 13 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 12 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°