Moment aniversar, ieri seară, al Casei Goldart - licitaţia cu numărul 100, cuprinzând o exigentă selecţie de lucrări de pictură şi grafică, adevărate capodopere ale artei plastice româneşti moderne şi contemporane. Gazda evenimentului a fost Hotel Marshal Garden, Sala Safir. Licitaţia, ale cărei rezultate vor fi făcute publice astăzi, a impresionat prin diversitatea tematică a lucrărilor, dar şi prin accesibilitatea preţurilor de estimare, care au pornit de la 300 de euro ajungând la 9.500 de euro. Emanând lumină şi prospeţime cromatică, ritmuri vibrante, armonioase, lucrările au stimulat entuziasmul cumpărătorilor, atraşi nu numai de calitatea estetică a exponatelor, ci şi de varietatea genurilor oferite - peisaje urbane, marine, peisaje de iarnă şi din Balcicul istoric, portrete, interioare, compoziţii cu personaje, naturi statice şi flori - precum şi de rezonanţa semnăturilor, între care Vasile Popescu, Iosif Iser, Alexandru Satmari, Constantin Isachie Popescu, Niculina Dona Delavrancea, Jean Cheller, Octav Angheluţă, Sorin Ionescu, Adam Bălţatu, Leon Alexandru Biju, Geo (George) Cardaş, Stoica Dumitrescu, Doru Bucur, Ligia Macovei, Nuni Dona, Mircea Ciobanu, Marcel Chirnoagă, Constantin Piliuţă, Sorin Ilfoveanu, Mircea Novac, Viorel Mărgineanu, Traian Brădean, Marilena Murariu, Angela Brădean şi Ştefan Pelmuş. Cel mai mare preţ de estimare a aparţinut unei picturi în ulei pe carton semmnată de Vasile Popescu, "Vedere peste oraş"- 8.000-9.500 de euro, urmat de două lucrări de Iosif Iser - "Femeie la malul mării" - creion şi guaşă cu accente de tempera pe hârtie (evaluată la 5.000-6.000 de euro) şi "Peisaj la Balcic", guaşă şi tempera pe hârtie (la 4.500-5.000 de euro). O foarte frumoasă lucrare de Jean Cheller "Vas cu flori", ulei pe placaj, a intrat în licitaţie la un preţ de estimare de 2.600-3.000 de euro.
Moment aniversar, ieri seară, al Casei Goldar