Există câteva voci care susţin asemănări între programul de austeritate fundamentat şi implementat de premierul Emil Boc în anul 2010 şi programul de ajustare fiscală aplicat începând cu 2012 de premierul Victor Ponta. Să analizăm puţin ipotezele de lucru - condiţiile macroeconomice iniţiale - şi mai apoi să abordăm comparativ asemănările şi diferenţele dintre cele două programe. În fapt, diferenţa dintre austeritate şi consolidare fiscală.
Primul aspect. Asupra nevoii de ajustare fiscală în România anului 2010 nu există dubii. Opinia consensuală asupra reducerii deficitelor gemene ridicate din România anilor 2008-2009 este corectă din punct de vedere macroeconomic. România se confrunta atunci cu o serie de crize suprapuse - criza externă peste criza economică internă, criza po-litică plus criza socială, precum şi criza de încredere.
România a intrat în criză cu o situaţie macroeconomică defavorabilă. Alături de Letonia, România era puternic dependentă de influxurile de capital străin atât pe partea de sector public, cât şi pe cea a sectorului privat. Problema deficitelor gemene ridicate (5,4% din PIB deficit bugetar efectiv şi aproape 13% din PIB deficit de cont curent în 2008) a condus la o marjă de manevră redusă pentru a susţine financiar stimuli fiscali adecvaţi.
S-a impus necesitatea ajustării fiscale. România a încheiat un acord de finanţare multilaterală cu FMI, CE şi BM, opţiune care a avut drept avantaj câştigul de credibilitate externă (care au redus riscul de ţară de la 800 la 400 de puncte de dobândă în cazul României) şi drept dezavantaj adâncirea - posibilă - a recesiunii economice. Principala ţintă a programului de ajustare a prevăzut atingerea unui deficit bugetar efectiv pe ESA de 6,8% din PIB în 2010, 4,4% din PIB în 2011 şi 3% din PIB în 2012, condiţionalitate conformă crit
