Scris de Simion Todoca - ARAD. „Guvernarea socialistă pune ţara pe butuci ”. Liderul democrat liberalilor arădeni analizează concluziile delegaţiei FMI şi MCV pe justiţie.
D-le preşedinte, zilele trecute spuneaţi că delegaţia FMI la Bucureşti nu a constatat vreun progres al României de la instalarea guvernării USL, singurele lucruri pozitive fiind puse pe seama guvernelor Boc. Puteţi argumenta?
Seculici : Delegaţia FMI a avut cuvinte de laudă pentru gestionarea crizei, prin măsuri care au asigurat macrostabilitatea financiară. Adică, acel element esenţial în demararea creşterii economice. Or, aceasta este exclusiv realizarea guvernelor Boc, susţinute de către PDL în deplină conştiinţă de cauză cu privire la costurile electorale enorme. Ni le-am asumat, pentru că fără acele măsuri dureroase pentru populaţie s-ar fi anulat orice şansă de revenire pe creştere. Dar, nu mai insist asupra acestui subiect, să continuăm cu tema abordată. După ce a remarcat macrostabilitatea, FMI a reproşat lipsa totală a măsurilor de ordin economic, menite să genereze locuri de muncă, etapa următoare absolut obligatorie. Atenţie, aceasta, în condiţiile în care guvernele Boc şi Ungureanu au creat cadrul legislativ necesar, însă cei care au venit la putere au refuzat să îl pună în practică! O adevărată piatră de moară la evaluarea făcută de către FMI a fost absenţa oricărei preocupări de respectare a programului de privatizare a companiilor, convenit cu FMI. Un program pe care, din nou, guvernele anterioare USL erau pregătite să îl urmeze punct cu punct, dar a fost abandonat.
Fără supărare, de ce nu au făcut guvernele PDL înainte acele privatizări ?
Seculici : Pentru că, aşa cum bine au remarcat inclusiv unii dintre economiştii USL, nu este indicat să faci privatizări în vârf de criză, ci să aştepţi până la stabilizarea economică şi financiară. Însă, USL, care a preluat guv