Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE CINE CRED EI CĂ PĂCĂLESC? Fotografiile care ARATĂ MULT MAI MULT decât ar fi vrut cei care le-au făcut | GALERIE FOTO TRĂSNITĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 februarie 2013 ·

De câte ori nu se întâmplă să faci o poză de care ești chiar mândru, dar când ajungi în fața calculatorului și o vezi pe monitor să îți dai seama că ai făcut vreo gafă monumentală?

Și asta este cel mai fericit scenariu. Mai grav este când ești atât de încântat de poza realizată încât o pui direct pe rețelele de socializare sau o faci publică într-un fel sau altu.

SUMARUL ARTICOLULUI PE CINE CRED EI CĂ PĂCĂLESC? Fotografiile care ARATĂ MULT MAI MULT decât ar fi vrut cei care le-au făcut | GALERIE FOTO TRĂSNITĂIMAGINE HAIOASĂ 1IMAGINE HAIOASĂ 2IMAGINE HAIOASĂ 3IMAGINE HAIOASĂ 4IMAGINE HAIOASĂ 5IMAGINE HAIOASĂ 6IMAGINE HAIOASĂ 7IMAGINE HAIOASĂ 8IMAGINE HAIOASĂ 9IMAGINE HAIOASĂ 10IMAGINE HAIOASĂ 11

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO!

După puțină vreme, unul dintre apropiați îți atrage atenția că ceva e în neregulă cu poza și până să îi dai delete, ea face deja înconjurul internetului.7 METODE prin care să nu dai RĂCEALA ÎNTREGII FAMILII

Cam așa a pățit și o tânără din Statele Unite care nu dorea altceva decât să-și vândă o rochie mai veche pe care nu o mai purta dar era într-o stare cât se poate de bună. Așa că tânăra, în timp ce proba și alte lucruri prin casă, a agățat rochița pe umeraș, a luat telefonul mobil și a încercat să facă o poză cât mai reușită pentru a o posta pe eBay unde intenționa să vândă rochia. CEL MAI NOROCOS OM DIN LUME. A fost la câteva secunde să moară strivit de un copac. Totul a fost FILMAT | VIDEO

Ghinionul ei a fost că s-a surprins și pe ea într-una dintre imagini, și nu în orice ipostază ci chiar dezbrăcată. Anunțul ei a devenit viral pe internet și nu datorită rochiței, evident.

Fata este vedetă pe internet, fără voia ei. Este adevărat și că a obținut ceva mai mulți bani pe rochiță, însă faima pe care și-a căpătat-o va fi greu de șters.

Vă prezentăm în continuare imaginea care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări cu privire la situaţia juridică a fraţilor Tate

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susţine că SUA nu au făcut solicitări către România cu privire la situaţia juridică a unor influenceri cunoscuţi. Precizările vin după ce Financial Times a anunţat că Washingtonul a exercitat presiuni asupra autorităţilor ro

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Bărbatul care l-a ameninţat pe TikTok pe Ilie Bolojan a fost reţinut de procurori

Mediafax acum 4 ore
Bărbatul care a adresat pe TikTok ameninţări cu acte de violenţă împotriva Preşedintelui interimar al României şi împotriva familiei acestuia, în legătură cu exercitarea funcţiei, a fost reţinut. El urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

”Degeaba schimbăm conductele, dacă nu există agent termic care să treacă prin ele”. Nicușor Dan propune fuziunea ELCEN cu Termoenergetica

Ziare.com acum 3 ore
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pledează pentru fuziunea ELCEN cu Termoenergetica marți, 18 februarie. Edilul care candidează independent la alegerile prezidențiale spune că situația termoficării din București s-ar putea îmbunătăți doar

Erdogan propune Turcia, după o întâlnire cu Zelenski la Ankara, drept o ”gazdă ideală” a unor negocieri între Rusia, Ucraina şi SUA

News.ro acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan anunţă marţi că Turcia ar fi o ”gazdă ideală” a unor negocieri de pace în Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”Ţara noaastră va fi o gazdă ideală a probabilelor negocieri între Rusia, Ucraina şi Statele Unite

Nicuşor Dan, despre deszăpezire: Responsabilitatea principală a fost a primarilor de sector

Mediafax acum 2 ore
„Da, am plecat luni şi marţi. Azi e marţi, mâine dimineaţă voi fi la Bucureşti. Am plecat luni şi marţi, am delegat directorilor responsabili. Din ceea ce priveşte problema ninsorii, am fost în legătură directă cu directoarea serviciilor publice, di

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță, supus dezbaterii publice. Când ar putea începe depunerea cererilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică calendarul de înscriere pentru creșă și grădiniță pentru anul școlar 2025-2026, iar cererile ar trebui să fie depuse începând cu 26 mai. ”Copilul tău începe grădiniţa sau creşa la toamnă? Am lansat în

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°