Ministrul Agriculturii spune că va face ordine în pieţele din ţară cu cardul de producător. Fermierii nu pricep însă la ce le mai trebuie card, dacă tot au carnet de producător Sursa: VLAD STĂNESCU
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, pro mite că va elimina speculanţii din pieţe şi le va face loc producătorilor locali. În maxim o lună, ar urma să avem în pieţe locuri separate pentru producătorii direcţi şi pentru intermediari, astfel încât consumatorii să ştie clar de unde provine marfa, spune ministrul.
Mai precis, adevăraţii producători vor avea un card pe baza căruia se va putea vedea la orice moment de pe ce parcelă a fost obţinută marfa, cui aparţine şi cum a fost obţinută, dar şi ce cantităţi au disponibile la vânzare. Dacă Constantin spune că vrea să facă astfel ordine în piaţă, producătorii se tem că măsura nu va produce decât haos şi dezordine, iar „şpăgile” nu vor dispărea.
„Cardurile se dau pe baza carnetelor de producător. Cum s-au dat până acum de la primărie, tot aşa se vor da şi de acum încolo pe anumite sume de bani”, spune un producător din localitatea Vărăşti din judeţul Giurgiu, o importantă zonă legumicolă a ţării. Fermierii protestează împotriva impozitării abuzive: “De banii de la UE nu se poate atinge nimeni”
Oficialii de la Agricultură au anunţat însă că primăria nu va mai avea niciun rol, iar de eliberarea cardurilor se vor ocupa asociaţiile locale de producători. Cardul va fi eliberat pentru o sumă modică, iar sistemul informatic central va fi la Ministerul Agriculturii.
Producătorii nici nu vor să audă însă de card. Pur şi simplu nu înţeleg de ce li se mai dă card, din moment ce au carnet de producător în care sunt trecute toate informaţiile. În plus, se plâng că nici n-au fost consultaţi cu privire la această măsură,
„E o mare greşeală. Introducerea cardului va duce la haos. Nu văd de ce să se mai dea a