Iata un aparent paradox. Cum adica? Cu cat Parlamentul va fi mai critic, cu cat el va controla mai atent si mai exigent actul de guvernare, forta Executivului va creste? Oare sensul majoritatii parlamentare nu este tocmai acela de a sustine, sub toate aspectele, initiativele Guvernului? Nu avem cumva de-a face cu o contradictie in termeni? Si, in plus, pe ce ma intemeiez eu atunci cand sustin ca, cel putin din punctul de vedere al PNL, ar fi nu numai posibil, ci si necesar ca ministrii acestui partid sa nu detina, pe perioada mandatului, functii politice de conducere? Nu cumva tocmai o asemenea masura ar slabi sustinerea Guvernului Ponta 2? Nu cumva o asemenea idee ar pune in pericol USL? Nu si nu. Si voi demonstra acest lucru.

Cu cateva exceptii, pe la inceputul anilor ‘90 si o scurta perioada in 1996, niciun guvern nu a beneficiat de o majoritate puternica. Motiv pentru care Executivul a dus-o greu. Si nu de putine ori a ajuns in situatia de a umili Parlamentul, promovand in exces ordonante de urgenta, asumari de raspundere sau pervertind actele normative prin intermediul asa - numitelor norme de aplicare. La randul sau, Parlamentul, ma refer desigur la fragilele majoritati, nu a putut sa-si exercite intr-un mod satisfacator functia legislativa si a abandonat in totalitate celalalt atribut de control asupra actului de guvernare.

Consecinta imediata in planul imaginii a constat intr-o diminuare dramatica a credibilitatii Parlamentului. In definitiv, cetatenii prin vot le-au incredintat senatorilor si deputatilor dreptul dar si obligatia si autoritatea nu numai de a face legi bune, ci si de a cenzura, fara mila, actele de guvernare. Si, la nevoie, de a le retrage sprijinul unor ministri. Sau chiar de a retrage sprijinul acordat propriului guvern si de a forta instalarea unuia nou. Asemenea actiuni ale Parlamentului, din nefericire, nu s-au vazut niciod