Simona Sora, Hotel Universal,

Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză”,

Iaşi, 2012, 272 p.

Una dintre cele mai frumoase surprize beletristice ale anului editorial 2012 a constituit- o debutul în roman al Simonei Sora cu Hotel Universal.

Desigur, pentru cine a urmărit mai atent evoluţia autoarei, nu e chiar o surpriză: atît comentariile de carte din Dilema veche (deviate, în ultima vreme, spre o eseistică liberă, foarte personală), cît şi feeling-ul complexului evantai teoretic din studiul Regăsirea intimităţii… (unde analiza imaginarului corporal & senzorial servea drept cale de acces spre un set de romane caracteristice ale modernităţii interbelice şi postmodernităţii postdecembriste), dar mai ales proza confesivă din volumul colectiv Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism, trădau calităţi latente de romancieră. De remarcat că atît în cronica literară – pe care a ţinut-o constant de la începutul anilor 2000 –, cît şi în studiul critico-teoretic şi acum, iată, în roman, debutul Simonei Sora a fost unul matur, amînat pînă la vîrsta „coacerii” depline.

Hotel Universal există şi azi în mod real pe Strada Gabroveni, în curs de renovare şi avînd la subsol faimosul Fire Club… După revoluţia din decembrie 1989 a devenit, ca şi alte foste hoteluri bucureştene, cămin studenţesc al Ligii Studenţilor de la Litere pentru aproape un deceniu, în urma unor manevre de culise ale căror „mistere” politico-administrative erau numai bune de transpus într-un roman de senzaţie. În studenţie am cunoscut şi eu acest cămin folosit, se pare, în perioada ceauşistă drept casă de toleranţă şi clădire conspirativă a Securităţii, după ce în secolul 19 servise drept han. Prin intermediul personajului central, alter ego-ul Maria, alias Maia (sau Maya, vălul iluzoriu al lumii…) Simona Sora – care a locuit în Universal din 1990, ca studentă – îşi va