Scris de Călin Corpaş - Joi a fost modificat Actul constitutiv al SC Parcuri Industriale Bihor – societatea prin care Consiliul Judeţean Bihor îşi propune să dezvolte proiecte industriale pe teritoriul judeţului nostru.
Prilej pentru liderul Opoziţiei din plenul CJ Bihor, Ionel Avrigeanu (PDL) să savureze o mică victorie în faţa secretarului Judeţului, Carmen Soltănel. Între cei doi apar frecvent dispute verbale, în timpul şedinţelor Legislativului judeţean. De astă dată, Avrigeanu a contestat termenul de „întreprindere” folosit în documentele privitoare la SC Parcuri Industriale Bihor şi a propus să se folosească termene precum „persoane fizice şi persoane juridice”.
Consilierul judeţean a cerut să se scoată acest termen din text, arătând că era valabil în alte vremuri, apuse de mai bine de douăzeci de ani. Împotrivindu-se, Carmen Soltănel a explicat că „termenul nu e perimat” şi a invocat texte de lege în favoarea sa. Văzând că n-o scoate la capăt cu Avrigeanu, Soltănel l-a invitat pe acesta să-l caute pe Google! Vicepreşedintele Consiliului, Kiss Alexandru, a tranşat disputa în favoarea lui Avrigeanu, cu următoarea afirmaţie: „După ‘89 am uitat ce înseamnă «întreprindere»”, după care, oarecum ironic, preşedintele Popa l-a felicitat pe Avrigeanu pentru intervenţie…Om nou în parc
În altă ordine de idei, Horia Carţiş este noul administrator al SC Parcuri Industriale Bihor. Carţiş este consilierul preşedintelui Cornel Popa şi a fost votat în această funcţie de plenul CJ Bihor, după ce antecesorul său, Cristian Bodea, a devenit senator în Parlamentul României.