Pentru cei cărora cuvinte precum bucătărie, ingrediente, meniu le aduc în fața ochilor o masă de restaurant cu ospătar cu tot ori o domnișoară slăbuță de la fast-food – chestie de marketing, aici niciodată nu te va servi tovarășa Nuți de o sută de kile de la alimentara -, am o veste semi-bună. Odată și odată, tot va trebui să gătiți. Sigur că ouăle aruncate în tigaia încinsă cu ulei au tendința de a evada pe hainele dumneavoastră, iar porționarea unui pui ar trebui precedată de instrucțiuni de protecția muncii, inclusiv echipament special, dar, decât să nu-ți auzi gândurile din cauza unui stomac gol, e de preferat să… intri pe net. Bucătăreasa de serviciu are rețete pentru persoanele prea menajate în copilărie de mame ori bunici, de la banalul ou fiert, la și mai banalul porumb fiert, de la care puteți face un salt uriaș spre pastele cu lapte. Nu, nu sunt totuna cu cerealele cu iaurt și, ca să nu credeți că rubrica asta se vrea răutăcioasă cu orice preț, n-aveți decât să testați tocănița picantă de vițel – da, mai întâi trebuie să o preparați – ori prăjitura Parlament, care, se vede și în imagine, e ornată cu un spârc deasupra, ca să știți de unde-i vine numele.
No related posts.
Pentru cei cărora cuvinte precum bucătărie, ingrediente, meniu le aduc în fața ochilor o masă de restaurant cu ospătar cu tot ori o domnișoară slăbuță de la fast-food – chestie de marketing, aici niciodată nu te va servi tovarășa Nuți de o sută de kile de la alimentara -, am o veste semi-bună. Odată și odată, tot va trebui să gătiți. Sigur că ouăle aruncate în tigaia încinsă cu ulei au tendința de a evada pe hainele dumneavoastră, iar porționarea unui pui ar trebui precedată de instrucțiuni de protecția muncii, inclusiv echipament special, dar, decât să nu-ți auzi gândurile din cauza unui stomac gol, e de preferat să… intri pe net. Bucătăreasa de serviciu are rețete pen