Europarlamentarul liberal, Ramona Mănescu a adresat, astăzi, o întrebare scrisă preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ca urmare a prezentării raportului privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV), conform unui comunicat de presă.
În opinia europarlamentarului PNL documentul prezintă o serie de inadvertenţe şi neadevăruri care necesită clarificări din partea Executivului European.
Europarlamentarul PNL a declarat: "În primul rând, cred că este vital să aflam, de la reprezentanţii Comisiei Europene, sursele de informare care au stat la baza elaborării acestui raport având în vedere faptul că este pentru prima dată când raportul nu a fost prezentat în prealabil Guvernului, în vederea corectării eventualelor erori . În ceea ce priveşte conţinutul documentului, consider că acesta exprimă multe îngrijorări alde CE, nejustificate. Un exemplu în acest sens ar fi numărul de Ordonanţe de Urgentă emise de guvern precum şi neutralitatea Avocatului Poporului. Deşi, doar în anul 2010, Guvernul Boc a emis peste 130 de Ordonanţe de Urgenta iar Avocatul Poporului, de la acea vreme, nu a făcut nimic în acest sens, Comisia Europeana nu a considerat că aceste aspecte sunt suficient de grave pentru a fi menţionate în rapoartele de ţară din acel an. De aceea, am cerut Executivului European sa-şi justifice lipsa de obiectivitate în aceasta situaţie."
F.A. Europarlamentarul liberal, Ramona Mănescu a adresat, astăzi, o întrebare scrisă preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ca urmare a prezentării raportului privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV), conform unui comunicat de presă.
În opinia europarlamentarului PNL documentul prezintă o serie de inadvertenţe şi neadevăruri care necesită clarificări din partea Executi