De astăzi, nimeni nu va mai putea ajunge în faţa judecătorilor până nu face o vizită obligatorie, de informare, la mediator Poliţistul la care vom depune începând de astăzi o plângere penală este cel care ne va da şi lista cu cele mai apropiate cabinete de mediatori la care suntem obligaţi să apelăm înainte de un proces.
De astăzi, nimeni nu va mai putea ajunge în faţa judecătorilor până nu face o vizită obligatorie, de informare, la mediator. Odată cu intrarea în vigoare a „Legii Medierii“, atât instanţele, cât şi poliţiştii şi procurorii vor fi obligaţi să pună la dispoziţia părţilor aflate în conflict tabloul complet al mediatorilor autorizaţi.
„Procedura este simplă. De exemplu, dacă o persoană se prezintă la Secţia de Poliţie pentru a depune o plângere penală, omul legii este obligat să o înregistreze, iar apoi are obligaţia să informeze reclamantul cu privire la faptul că trebuie să participe la şedinţa de informare care se va desfăşura în prezenţa unui mediator. Tot atunci îi dă şi lista cu mediatorii autorizaţi. În cazul în care se va încheia un contract de mediere, urmărirea penală este suspendată maximum trei luni“, au declarat specialişti din cadrul Consiliului de Mediere.
Medierea poate avea loc şi dacă părţile s-au adresat deja instanţei. În acest caz, procesul aflat pe rolul instanţei se suspendă la cererea părţilor până la finalizarea medierii, dar nu mai mult de 3 luni, în cauzele penale.
„Peste tot pe unde intră justiţiabilul – instanţe sau secţii de Poliţie – trebuie să existe afişat tabloul cu toţi mediatorii autorizaţi. Este dreptul persoanelor implicate să aleagă, de comun acord, din tabelul respectiv mediatorul care va încerca să le prezinte avantajele unei posibile împăcări“, spun oficiali ai Asociaţiei Mediatorilor.
În caz de malpraxis, se poate apela la un medic-mediator
@N_P