În vara lui 1931, atunci când îl întâlnesc cercetătorii lui Dimitrie Gusti, preotul Ion Zamă e cu adevărat figura cea mai pitorească a localităţii basarabene Cornova. Şi, în acelaşi timp, un factor autentic de modernizare a satului, utilizând, ce-i drept, argumente de natură religioasă. Părintele Zamă îşi convinge, de pildă, enoriaşii să astupe gropile de pe uliţe ca să nu se împiedice în ele pe lumea cealaltă; şi îi determină să sape fântâni ca să nu fie lipsiţi de apă dincolo. Dar preotul încearcă să elimine şi pericolul unor potenţiale epidemii, făcându-i pe săteni să incendieze nişte grajduri în care se încuibase nu ştiu ce molimă. Cum îi convinge? Le spune că „a intrat dracu’ în ele”. Mai mult: părintele contribuie în mod activ la păstrarea „sănătăţii religioase” a locuitorilor, încercând să combată prin mijloace proprii răspândirea inochentismului, o mişcare religioasă puternică în Basarabia interbelică; dar acţionează şi pentru păstrarea „sănătăţii economice” a comunei, de vreme ce, sub ameninţarea filoxerei şi a manei, aduce mai întâi în sat vie altoită şi apoi stropeşte viile localităţii cu soluţie de piatră vânătă. Şi dacă sătenii nu vor să accepte în primă etapă soluţia, preotul îi convinge – vom vedea – cu argumentul „agheasmei” şi al botezului: via vine dintr-o ţară păgână şi trebuie, deci, creştinată.

În iunie 1931, sociologul Dimitrie Gusti îi scria profesorului basarabean Ştefan Ciobanu: „Mult Stimate Domnule Coleg, Mi-a părut foarte rău că nu te-am întâlnit la Sesiunea Academiei Române. Te rog foarte mult fii bun şi primeşte cât mai bine pe Dl. Doctor Georgescu şi pe Domnişoara Cotescu, care vin în numele Seminarului de Sociologie pentru a alege un sat nimerit în Basarabia în vederea cercetărilor noastre monografice, care în acest an vor avea loc acolo. Dorim un sat vechi răzăşesc, cu sătenii care să se cheme între ei Căpitane şi situat l