Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: „Trebuie să fie o prioritate pentru România închiderea MCV“

Publicat in Adevarul, vineri 1 februarie 2013 ·

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat vineri într-o conferinţă de presă că în perioadă următoare prioritar pentru România ar trebui să fie închiderea Mecanismului de Verificare şi Cooperare pe Justiţie (MCV).

„Este important să avem o perspectivă de ansamblu. Eu consider că trebuie să fie o prioritate pentru România închiderea MCV. Evident închiderea MCV nu înseamnă întreruperea raportului cu CE, ci clarificări şi măsuri cât de repede posibil pentru ca această procedură să se încheie“, a explicat Antonescu.

Liderul liberal a afirmat că uneori raportul MCV este folosit pentru decizii de cu altă natură şi a dat exemplu aderarea României la Schengen. Antonescu mai atrage atenţia că acest mecanism a fost creat pentru a funcţiona trei ani din momentul aderării României la Uniunea Europeană.

„MCV a avut o durată stabilită, din momentul aderării, de trei ani. Trei ani au trecut încă din 2010. Chiar dacă s-a prelungi nu avem o viziune foarte clară a liniei de sosire. Unde trebuie să ajungem şi când ajungem? Nu avem un orizont clar: ce trebuie să facem, când trebuie să facem pentru ca această condiţie de ţară monitorizată să înceteze?“, a mai precizat Antonescu.

Referitor la modificarea din textul raportului MCV privind numărul miniştrilor cercetaţi penal, Antonescu a afirmat că este „o gravă eroare“ a Comisiei Europene.

„Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră şi nu ai numărat tu însuţi. Dacă eşti acuzat de corupţie nu înseamnă că eşti corupt“, a precizat liderul liberal.

În context, Antonescu a subliniat că vicepremierul Liviu Dragnea nu stă, în prezent, sub vreo acuzaţie de corupţie, fiind vorba, în cazul acestuia, de aspecte care ţin de organizarea referendumului. În ceea ce-l priveşte pe Relu Fenechiu, Antonescu a ţinut să precizeze că nici el nu ar putea fi încadrat la el „acuzaţii de corupţie“. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel puţin 79 de persoane au murit după prăbuşirea acoperişului la un club de noapte din Republica Dominicană. Printre victime se numără şi foste vedete din MLB

News.ro acum 54 minute
Prăbuşirea catastrofală a acoperişului unui club de noapte din capitala Republicii Dominicane a provocat marţi moartea a cel puţin 79 de persoane, iar echipele de intervenţie lucrau frenetic după căderea nopţii pentru a scoate eventuali supravieţuit

Botoșani: Grenadă descoperită în gospodăria unui localnic

Mediafax acum o ora
Proprietarul a anunțat imediat autoritățile, iar echipa pirotehnică a ISU Botoșani a intervenit de urgență. Pirotehnicienii au constatat faptul că grenada de mână defensivă, rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, reprezenta un real peric

Marcel Ciolacu: România trece cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Cioplacu afirmă, miercuri, că România a trecut cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă. Astfel, a fost obţinut al 13-lea aviz formal din cele

Taxele vamale ale lui Trump au intrat în vigoare. Efectul de domino asupra piețelor

Ziua Constanta acum o ora
Tarifele "reciproce" ale preşedintelui Donald Trump asupra a zeci de ţări au intrat în vigoare miercuri, inclusiv taxele masive de 104% asupra produselor chinezeşti, adâncind războiul său comercial global chiar dacă între timp se pregăteşte pentru n

Cotaţiile la ţiţei se prăbuşesc, în urma escaladării războiului comercial dintre China şi SUA

G4Media acum 37 minute
Cotaţiile la ţiţei înregistrau miercuri cel mai sever declin din ultimii patru ani, în timp ce cotaţiile unor materii prime, inclusiv metalele de bază, au scăzut, pe fondul intensificării războiului comercial dintre China şi SUA, transmite agenția R

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum 3 ore
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

Liga Campionilor - turul sferturilor: Arsenal a învins Real Madrid, scor 3-0 / Inter Milano a trecut de Bayern Munchen, scor 2-1

News.ro acum 10 ore
Arsenal Londra a învins Real Madrid, marţi, pe teren propriu, scor 3-0 (0-0), în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Golurile englezilor au fost marcate de Rice (58, 70) şi Merino (75). În celălalt meci al zilei, Inter Milano

Guvernul analizează Strategia pentru Guvernare Deschisă 2025–2030 în ședința de miercuri

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul se reunește miercuri în ședință, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 - 2030. Guvernul se reunește miercuri în ședință, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare desc

Horoscop 9 aprilie 2025. ZODIA care va face o investiție

Cancan acum 13 ore
Horoscopul zilei de miercuri, 9 aprilie. Unii dintre nativi au parte de vești pe bandă rulantă. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Cu cât ai o abordare mai clară a lucrurilor și a situațiilor cu atât vei

Emil Boc: Nu am solicitat, nu mă interesează, nu plec la Curtea Constituţională

News.ro acum 2 ore
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că nu s-a pus problema unei eventuale plecări la Curtea Constituţională, întrucât îşi doreşte finalizarea mandatului. ”Nu înţeleg de unde a apărut subiectul în dezbatere publică”, a transmis primar

Vremea

București
acum

mie.

1°/14°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/11°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

0°/13°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°