Pianista Teodora Arabu (foto), de numai opt ani, a făcut dovada că merită cu prisosinţă bursa lunară acordată de directorul Marsat, Vasile Balcan (foto). Profesorul ei, maestrul Iulian Arcadi Trofin, consideră că mica pianistă este un model de dăruire în muncă, voinţă şi curaj. La fel de talentată, sora ei, Maria (foto), a probat virtuozitatea la vioară. Vasile Balcan o include şi pe Maria în proiectul “Bursele Marsat”.
“Investim în performanţă – investim în viitor” s-a dovedit un proiect cu rezultate spectaculoase, bursele acordate de Marsat făcând posibile continuarea studiilor şi desăvârşirea pregătirii celor nouă elevi şi studenţi care au rezultate şcolare spectaculoase, deşi provin din familii cu posibilităţi financiare limitate.
În semn de respect şi recunoştinţă, micuţa pianistă Teodora Arabu a dat un adevărat recital în faţa angajaţilor Marsat invitaţi la Centrul de Cultură Budeşti (foto dreapta), acolo unde mentorul ei, profesorul Iulian Arcadi Trofin, organizează cursuri de perfecţionare pianistică, atunci când nu participă la concerte, concursuri, festivaluri pe marile scene ale lumii. “A fost emoţionant, ne-a fermecat pe toţi prin sensibilitatea ei, cu talentul şi frumuseţea interpretării, iar atitudinea este, deja, de mic artist, nu mai are inhibiţii sau trac, este doar mesagerul unor mari emoţii pe care noi le-am simţit din plin. Talentul şi munca ei sunt de toată lauda, nu mai puţin efortul părinţilor de a-i cultiva acest dar, şi, nu în ultimul rând, dăruirea mastrului Trofin, care a şlefuit această mică pianistă. Invitaţia la concertul de la Budeşti ne-a surprins, ne-a bucurat şi ne-a emoţionat, ne-am simţit răsplătiţi înmiit pentru gestul pe care-l facem ca această talentată fetiţă să-şi urmeze destinul. Sper ca şi ceilalţi beneficiari ai burselor Marsat să-şi vadă visul împlinit şi să ducă mai departe mesajul nostru, acela