Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catalin Botezatu, la un eveniment caritabil la Palazzo

Publicat in Bihor Online, vineri 1 februarie 2013 ·

Scris de Veronica Bursaşiu - „Evenimentul «Din suflet pentru suflet » poartă subtitlul „In memoria Laviniei Popa”, deoarece a fost conceput cu scopul de a o ajuta pe ea.

Lavinia avea 24 de ani şi suferea de o boală cumplită, limfom dodgkins, singura ei salvare fiind un medicament recent descoperit în America. Costurile necesare achiziţionării şi tratamentului erau de 70.000 euro. Din păcate, Lavinia a pierdut lupta cu viaţa în data de 21 ianuarie, în acest an. Datorită dorinţei de a trăi a Laviniei am hotărât ca acest eveniment să continue în memoria ei, astfel sperând să reuşim să ajutăm aceşti copii care au nevoie de noi”, spune Cătălina Burlo. Acţiunea caritabilă are loc în data de 22 februarie, începând cu orele 19:30, la Palazzo Ballroom.

Eveniment caritabil, „Din suflet pentru suflet”, este organizat cu scopul de a ajuta trei copii aflaţi în suferinţă: Dragoş în vârstă de 12 ani şi Cătălin în vârstă de 15 ani suferă de leucemie, iar David în vârstă de 6 ani suferă de hemofilie tip A, formă avansată. „Invitat special al evenimentului este cunoscutul designer Cătălin Botezatu, singura vedetă din România care şi-a dedicat luna decembrie a anului 2012 pentru a face acţiuni caritabile. Catalin Botezatu ne-a demonstrat din nou că este o persoană cu un suflet minunat, iar atunci când vine vorba de caritate, este prezent”, spune Cătălina Burlo.Licitaţii

Pentru încântarea publicului prezent, pe scenă vor intra: concurenţii X Factor Ioan Man, Natalia Selegean şi Alexandra Broinaş. De asemenea vor încânta asistenţa cu vocile lor soţii Buţiu şi Jessie Baneş. Eduard şi Bianca vor oferi un fascinant moment de iluzionism, va fi un moment de dans sportiv. Cristina Edu, Diana Marcu şi Stefania Pătcaş îşi vor prezenta noile colecţii vestimentare.

Cei prezenţi vor participa la o tombolă, unde vor putea câştiga pachete de servicii oferite de Mara Beauty Center.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum o ora
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Prognoza meteo 27 ianuarie – 9 februarie 2025. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ

Libertatea acum 5 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie 2025.

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 5 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

Danemarca va aloca 2 miliarde de euro pentru întărirea apărării în Arctica și Atlanticul de Nord

Ziare.com acum 50 minute
Guvernul danez a anunțat luni, 27 ianuarie 2025, că va aloca 14,6 miliarde de coroane (două miliarde de euro), pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează

Marius Tucă Show începe marți, 28 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

CFR Cluj a învins Farul, scor 3-1, în Superligă. Louis Munteanu a marcat golurile clujenilor

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins, luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a 23-a din Superligă. Toate golurile clujenilor au fost înscrise de Louis Munteanu. Clujenii au dominat categoric prima repriză, ia

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 10 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/10°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
vin.

5°/10°
Timisoara
acum

mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°
vin.

7°/11°