Ne plângem că primarii sunt hoţi, că prefecţii sunt de formă, că şefii judeţelor taie şi spânzură, că senatorii sunt inculţi, că deputaţii sunt papă-lapte, că politicienii sunt „vai steaua lor”, că miniştrii sunt incompetenţi, că premierul e imatur, că şefii de partide sunt somnoroşi, că preşedintele e zurbagiu…

Ne plângem că judecătorii sunt corupţi, că poliţiştii fac abuzuri, că medicii sunt şpăgari, că preoţii sunt lacomi, că funcţionarii sunt ţâfnoşi, că ziariştii sunt mincinoşi, că patronii sunt duri, că miliardarii sunt de carton, că ţiganii sunt murdari, că ungurii vor Ardealul…

Ne plângem că directorii sunt incapabili, că şefii sunt tâmpiţi şi colegii, insuportabili, că vecinii sunt gălăgioşi, că vânzătorii ne înşală, că hoţii ne fură, că gunoierii fac praf, că drumarii nu deszăpezesc, că profesorii sunt apatici, că elevii nu învaţă, iar studenţii sunt varză…

Ne plângem că statul ne jupoaie, că presa ne minte, că UE ne umileşte, că FMI-ul ne dă ordine, că mafia îşi face de cap, că tinerii sunt destrăbălaţi, că pensionarii trăiesc prea mult, că orăşenii sunt aroganţi, ţăranii sunt prea de la ţară, maneliştii – încuiaţi şi oteviştii – cretini…

Ne plângem de toţi şi de toate. Ce să mai… ceilalţi sunt infernul! Citiţi ziarele, uitaţi-vă la televizor, priviţi strada, ascultaţi autobuzul, intraţi pe forumuri, vorbiţi cu rudele, bârfiţi cu vecinii… şi veţi constata că suntem o naţie de plângăcioşi. Nu chiar toţi, jumate! Jumatea ailaltă suntem miştocari. Miştocarii fac mişto de plângăcioşi, plângăcioşii se plâng de miştocari, că fac mişto de ei. Bugetarii se plâng, privaţii fac mişto de ei. Când se plâng privaţii, fac bugetarii mişto de ei. Fiindcă, văicăreţi sau miştocari, toţi suntem şmecheri.

Dar, Dumnezeule mare!, cine sunt cei de care ne tot plângem? Cine sunt cei pe care îi tot luăm la mişto? Când vei termina inventarul proştilor,