Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi studenţi ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân, au plecat în schimb de experiență la Istanbul

Publicat in Gazeta de Navodari, vineri 1 februarie 2013 ·

După o aventură de neuitat, cei doi s-au întors în ţară cu o sumedenie de poveşti şi cu un aer puţin mai …. oriental. Am mers şi noi la Academie să stăm de vorbă cu Otilia şi Răzvan pentru a ne povesti un pic din aventura lor. Din păcate, cu Otilia nu am putut sta de vorbă, deoarece se afla în examen. Cât despre Răzvan, acesta se prezintă drept un tânăr ambiţios, care la doar 20 de ani este îndrăgostit de nave şi în special de camera motoarelor. Răzvan îşi aduce aminte cu drag de fiecare zi petrecută în Turcia. Şi-a făcut o mulţime de prieteni şi a învăţat nu numai teoria militară, ci şi “practica turcească”. Mai exact, în timpul liber, colegii lui, l-au plimbat prin tot Istanbulul. Ceea ce l-a impresionat cel mai tare sunt magazinele şi amabilitatea oamenilor de acolo. S-a îndrăgostit de ţara orientală încă din prima zi, iar imediat de cum s-a instalat şi şi-a cunoscut colegii, acesta şi-a invitat şi logodnica la el. Au petrecut clipe frumoase şi de neuitat împreună. Răzvan a spus că de fiecare dată când se va ivi ocazia, va mai merge în Turcia. Răzvan Toma, este un student eminent, despre care profesorii au numai cuvinte de laudă. Răzvan ar vrea ca următorul schimb de experienţă să fie în Norvegia şi să plece tot prin programul Erasmus, care după părerea lui este unul dintre cele mai educative, inovative şi de succes programe. Însă până atunci, tânărul student se pregăteşte de examene şi de un posibil voiaj. De asemenea, Răzvan ne-a spus că pasiunea pentru nave este tradiţie de familie, iar talentul l-a moştenit de la tatăl său. După o aventură de neuitat, cei doi s-au întors în ţară cu o sumedenie de poveşti şi cu un aer puţin mai …. oriental. Am mers şi noi la Academie să stăm de vorbă cu Otilia şi Răzvan pentru a ne povesti un pic din aventura lor. Din păcate, cu Otilia nu am putut sta de vorbă, deoarece se afla în examen. Cât despre Răzvan, acesta se prezintă d

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 52 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 19 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 52 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 59 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°