Am avut şansa, pe când mă ocupam de apariţia României literare, să citesc în redacţie, înainte de a le trimite la tipar, textele încredinţate revistei de Barbu Cioculescu.

Nu deţinea o rubrică anume, ca Şerban Cioculescu, tatăl său, dar colabora cu articole pe teme diverse, mai cu seamă istorico-literare, dar nu numai. O parte din ele au fost acum înglobate în ultima secţiune a volumului Amintirile unui uituc, apărut la sfârşitul lui 2012 la editura târgovişteană „Bibliotheca”. Voi face pe marginea lui câteva însemnări.

Dar în ce consta şansa de care începusem să vorbesc, referindu-mă la textele care-mi veneau, îngrijit dactilografiate, de la Barbu Cioculescu? De obicei, ca redactor, citeşti ce urmează să publici nu în primul rând de plăcere, ci mobilizat de considerente redacţionale, ţinând de factura revistei, de orientare, dimensiuni, dispunerea în pagini etc. Dar sunt şi texte pe care, înainte de orice altceva, le citim pentru că ne plac, lăsând la o parte alte criterii. Privitor la România literară, pot să amintesc câteva din speţa acestora. Mă gândesc la „Breviarul” lui Şerban Cioculescu, la „Trapezul” lui Geo Bogza, la „Atlasul” Anei Blandiana, la rubrica lui Radu Cosaşu despre filme, la rubrica lui Fănuş Neagu despre sport, la eseurile lui Constantin Ţoiu sau ale lui Al. Ivasiuc, la cronicile lui Nicolae Manolescu şi ale celorlalţi critici din redacţie (Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Mircea Iorgulescu, Dana Dumitriu), la comentariile istoricoliterare ale lui Eugen Simion. Şi mai erau articole, eseuri, cronici pe care, înainte de a le trimite la tipar, le citeam din pură şi nerăbdătoare plăcere. Nu erau chiar puţine, după cum se poate vedea.

Textele lui Barbu Cioculescu făceau parte din categoria celor amintite mai sus, citite de mine, înainte de a le trimite în tipografie, din plăcerea de a le citi. M-am bucurat să le reîntâlnesc,