Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom avea medicamente noi pe listele de compensate din 1 iulie?

Publicat in Curierul, vineri 1 februarie 2013 ·

Papataxiarchis (ARPIM): Dacă nu se realizează aceste lucru, multe companii îşi vor regândi poziţia în România

De la 1 iulie, lista de medicamente compensate ar putea fi actualizată, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla unele dintre companiile producătoare de medicamente vor fi nevoite să îşi reanalizeze strategia pe plan local, a afirmat astăzi, la o întâlnire cu presa, Efthymios (Makis) Papataxiarchis, preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. “Sperăm că de la 1 iulie să avem noi molecule pe lista de medicamente compensate. Dacă nu se realizează aceste lucru, mulţi dintre noi îşi vor regândi poziţia în România”, a explicat acesta.

El a mai afirmat că în Rmânia lista nu a mai fost actualizată din anul 2007 şi că pacienţii nu beneficiază de anumite tratemente care pot vindeca unele boli precum cancerul sau hepatita C. “În Europa, noile moleculele sunt ajung la pacienţi într-o lună, până la un an. În România, lista nu a mai fost actualizată de şase ani. Acele medicamente nu doar tratează, ci chiar vindecă unele boli cronice”, a declarat Papataxiarchis.

În plus, şi din punctul de vedere al unei afaceri, acest lucru nu este corect. Preşedintele ARPIM a afirmat că într-un fel se încalcă şi dreptul de proprietare al companiilor de medicamente originale întrucât acestea nu mai beneficiază de perioada de 10 ani în care le sunt protejate patentele pentru medicamente. Astfel, conform lui, nu se dă posibilitatea acestor companii să îşi recupereze investiţiile alocate pentru cercetare. “Nu este corect pentru că investim în cercetare şi investiţiile nu sunt deloc mici. Pentru o singură moleculă se alocă aproximativ 1,5 miliarde dolari”, a spus Papataxiarchis.

La începutul săptămânii trecute, reprezentanţii FMI au afirmat, la o întâlnire cu asociaţiile din Sănătate că este nevoie de crearea unei metodologii de ev

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 33 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 33 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 5 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 31 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 6 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°