Taxele locale au fost majorate la Buzău, începând cu astăzi, 1 februarie, cu 16 la sută. Iniţial, la sfârşitul anului trecut, autorităţile anunţaseră că va rămâne neschimbată valoarea taxelor plătite de locuitorii municipiului, însă Guvernul a dat ordonanţă prin care primăriile cu arierate sunt obligate să majoreze dările cu maximum 16,05%.
Ieri, la şedinţa Consiliului Local Municipal Buzău, consilierii au avut pe ordinea de zi proiectul privind majorarea taxelor şi impozitelor, proiect care a trecut fără probleme de votul consilierilor.
”Taxele şi impozitele locale se vor majora cu 16 la sută, după ordonanţa dată de Guvern, va fi o indexare a impozitelor locale. De exemplu, pentru un apartament cu trei camere valoarea medie a impozitului era până acum de 80 de lei, acum se va plăti în plus cu 12 lei. În continuare, cei care au sub venitul minim garantat sunt scutiţi de impozite pe baza unei cereri la Direcţia Economică. Cei care au plătit deja vor beneficia de reducerea de 10 la sută la diferenţa de 16 la sută dacă vor plăti până la 30 septembrie anul în curs", a declarat, la finalul şedinţei de ieri a Consiliului Municipal, primarul Constantin Boşcodeală.
Aleşii PD-L şi PP-DD au votat „împotriva” proiectului care prevede majorarea taxelor şi impozitelor, însă voturile venite din partea majorităţii deţinută de USL au făcut ca proiectul să fie adoptat.