Săptămâna s-a încheiat cu o lansare de carte importantă. „Navigând în furtună – pagini din istoria nescrisă a medicinei”, este o lucrare semnată de fostul decan al Facultăţii de Medicină, Mircea Ifrim, actual secretar general al Academiei de Ştiinţe Medicale, fiind o colecţie de sfaturi şi reflecţii filosofice pe care autorul le trage în urma celor mai importante secvenţe ale propriei vieţi.
Vineri, 1 februarie 2013, la Centrul Comunitar Evreiesc din Oradea, a avut loc lansarea cărţii „Navigând în furtună – pagini din istoria nescrisă a medicinei”, un eveniment la care au participat, printre alţii, managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, fostul ministru al Sănătăţii Ladislau Ritli, preşedintele Comunităţii Evreieşti Bihor, Felix Kopelman şi fostul şef al catedrei de filosofie antică de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca, Vasile Muscă.
„Navigând în furtună”, este o lucrare în două volume (următorul volum urmând a fi publicat în 2014) şi a fost scrisă împreună cu George Pienescu, exegetul operei lui Tudor Arghezi.
a spus Mircea Ifrim.
Prima lansare a avut loc anul trecut în luna noiembrie la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus din Bucureşti iar volumul doi va fi mai bogat în cercetări desprinse din arhivele securităţii.
a spus Ifrim care a vorbit şi despre Facultatea de Medicină a Universităţii din Oradea:
Cartea se remarcă şi prin sinceritate, autorul lucrării prezentând şi episoadele nefericite ale carierei, pe care, întrun fel sau altul, le-a plătit.