Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană. Ai putea descoperi în aceste pagini chiar povestea ta, cât ar fi ea de năstruşnică.

La început, când m-a rugat Matei să scriu articolul, am fost foarte încântată. Eu, ca toată lumea, cred că în mine există un munte de talent nedescoperit şi, dacă tata nu-mi spunea să dau la Mate-Fizică în loc de Filologie, cum voiam eu în clasa a opta, altfel era viaţa mea acum…

Cum ziceam, la început am fost foarte încântată, ba chiar când mi-a spus la telefon că vrea să-mi facă o propunere, mă gândeam că şi-a dat seama ce poveşti nespuse zac în mine şi îmi dă o rubrică permanentă la ziar. Fireşte că aveam să o fac benevol, aşa de mult îmi doream să mă pot exprima! Apoi, când mi-a spus despre ce este vorba, o poveste de dragoste adevărată care mi s-a întâmplat, m-am cam dezumflat... Adică, o poveste de dragoste e aşa, ceva foarte personal, şi mie mi-e ruşine să vorbesc depre treburile astea! Plus că ziarul este foarte… public şi mai citesc părinţi, fraţi, colegi sau (şi mai rău), şefi. Când am început să scriu, mi-am dat seama că, oricât aş fi eu de talentată, nu prea vedeam cum s-o scot la capăt şi îmi crăpa obrazul de ruşine că i-am promis omului.

În disperare de cauză, am recurs la jurnalele mele de prin timpul facultăţii, chiar dacă nu-mi place să fac asta. Deşi am citit într-o carte că nu este cinstit faţă de tine să te dezici de cel/cea care erai cu ceva ani în urmă, eu fac asta. Îmi este ruşine de mine când citesc ce am scris pentru că mi se pare că eram prea copilăroasă şi trăiam aşa… pe muchie de cuţit, de parcă lumea s-ar sfârşi cu problemele mele. Culmea este că simt aşa chiar şi c