Dacă până acum mi-am dat cu părerea despre tot felul de piţipoance în călduri, pe care am încercat să le scot din anonimat, a venit timpul să vorbim şi despre modă. Pentru că pe piaţă nu există doar chiloţii cu push-up creaţi de Cătălin Botezatu, astăzi vă prezint o creaţie pentru copii.
În cazul de faţă, avem de-a face cu un creator care nu cred că are la bază nici măcar o postliceală de croitorie şi care stă şi foarte prost la capitolul imaginaţie. Pe scurt, e destul de prost, dar asta nu înseamnă că trebuie internat, aşa cum se impunea în alte cazuri. Poate doar bătut de un părinte mai nervos, care a avut ghinion ca vreo rudă de la ţară, uşor de impresionat de prăjitura pe care o vedeţi, să-i facă nepoatei de la oraş un astfel de cadou. Să revenim acum la designerul uşor retardat de care v-am spus. Câtă imaginaţie să ai, să te apuci să pui pe capul fetei o simplă prăjitură din plastic, în poziţia pe care o vedeţi în fotografie? Putea măcar să-i ataşeze una normală, cu frişcă, făcută de bunica. Sau de ce nu i-a pus şi nişte cornuleţe în jurul gâtului? Acestea ar fi mers cu o hăinuţă făcută din clătite şi merdenele. Dar aşa se întâmplă când n-ai studii în domeniu…
No related posts.
Dacă până acum mi-am dat cu părerea despre tot felul de piţipoance în călduri, pe care am încercat să le scot din anonimat, a venit timpul să vorbim şi despre modă. Pentru că pe piaţă nu există doar chiloţii cu push-up creaţi de Cătălin Botezatu, astăzi vă prezint o creaţie pentru copii.
În cazul de faţă, avem de-a face cu un creator care nu cred că are la bază nici măcar o postliceală de croitorie şi care stă şi foarte prost la capitolul imaginaţie. Pe scurt, e destul de prost, dar asta nu înseamnă că trebuie internat, aşa cum se impunea în alte cazuri. Poate doar bătut de un părinte mai nervos, care a avut ghinion ca vreo rudă de la ţară, uşor de impresio