Toate amendamentele înaintate de parlamentarii de Alba în Parlament în acest an au primit aviz negativ din partea Comisiei de Buget-Finanțe, la București. Informația a fost făcută publică în conferință de presă de către senatorul Alexandru Pereș și deputatul Clement Negruț. Este vorba, în mare parte, despre amendamente prin care aceștia cereau bani pentru diverse proiecte de dezvoltare a mai multor obiective din județului Alba, printre care Bazinul Olimpic, Palatul Culturii din Blaj, Sala Sporturilor din Blaj, Spitalul Județean Alba, Spitalul din Sebeș și altele.
„Am depus 108 amendamente, dintre care multe pentru obiective din Alba în care s-a investit și în perioada guvernelor Boc și Ungureanu și considerăm că trebuie reluate, altfel vor fi niște obiective ratate. Avem 9 amendamente în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind revenirea pe subvenții care a fost tăiată drastic de acest guvern etc. Pe Ministerul Educației avem 7 amendamente depuse. De asemenea, pe Ministerul Tineretului și Sportului avem un amendament, prin care am cerut bani, 1,5 milioane de lei pentru extinderea spațiului și a tribunelor din Sala de Sport Blaj. Sunt niște performanțe care pot să ridice Blajul. Tot la Blaj, au cerut 1,5 milioane de lei pentru punerea în valoare a Palatului Culturii. Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a solicitat suma de 3,7 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitate a Bazinului Olimpic, realizat în proporție de 75 %. Colegii de USL au depus și ei amendamente, majoritatea pentru obținerea de bani pentru lăcașuri de cult. Toate au fost respinse”, a explicat senatorul Alexandru Pereș.
Iată câteva exemple de amendamente propuse de parlamentarii PDL de Alba, respinse de Comisie:
- 1,5 milioane lei pentru extinderea Sălii de Sport din Blaj
- 1,5 milioane lei pentru punerea în valoare a Palatu