Unii vor crede că am înnebunit. Alţii, în schimb, vor zice că trag şoşonul. (Un prieten îmi va spune diseară la telefon, parcă-l şi aud: Bă, ai înnebunit! Tragi şoşonul?) Nu-i nimic, asta-i viaţa de cronicar altPHel. Comportă tot felul de riscuri. Dar, în final, vor înţelege toţi că nu mă mai interesează revista asta, pe care am beştelit-o deja de două ori până acum, la pachet cu nişte avocaţi din oficiu de la tribunalul netului, că textul de azi nu este despre revistă, că problema pe care o aduc în discuţie este cu mult mai gravă şi că îngrijorarea mea din vinerea asta de post a Sfintelor Muceniţe Perpetua şi Felicitas, de la al căror martiriu se împlinesc 1810 ani, are motive foarte serioase. Mă rog, cât de serioase pot fi motivele unuia care nu că a înnebunit, dar a luat-o razna pe calea bisericii.
Sfântă Muceniţă Perpetua, iartă-i pe cei care mă acuză că o ţin ca gaia maţu, că nu ştiu ce fac! Şi dă-le lor răbdarea să citească toate prostiile pe care le voi cita eu aici din revista inteligentă, nu ca să o mai fac încă o dată de raha, ci doar ca să forţez o reacţie la teribila provocare pe care o rezum astfel: Dacă ăştia care scriu la reviste, nişte tineri intelectuali, carevasăzică, ale căror preocupări cultural-literare sunt nu numai moft de timp liber, ci chiar, vai!, profesie, tratează limba română în halul ăsta incalificabil, atunci, Sfântă Perpetua, canci, perpetuare! a celei mai importante valori spirituale pe care o avem, ceea ce înseamnă că am cam rupt-o, să mă scuzaţi!, în fericire, Sfântă Felicitas, cu limba română!
Deci, ce avem noi aici? Avem nişte texte scrise de oameni tineri. Nişte tineri care scriu groaznic de urât şi insuportabil de agramat. Dom’le!, sunt nişte tineri instruiţi, lucrează în cultură, în învăţământ, au nişte ani de cenaclu la activ, publică frecvent, unii au şi „foncţie”, păi, dacă inteligenţii ăştia scriu aşa, ce pre
