Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul REMAR Paşcani, a preluat producătorul de locomotive Electroputere Craiova dar şi cea mai importantă companie din zona reparațiilor și modernizării de locomotive, Reloc SA. Tranzacţiile au fost derulate prin intermediul Grampet Group, cel mai mare jucător privat de pe piața transporturilor feroviare de marfă din România.
Suma tranzacției este confindențială, însă negocierile pentru preluarea activității de producție de locomotive la Electroputere au durat peste 6 luni.
“Intenția noastră este să construim locomotive românești într-un timp foarte scurt la Craiova și să readucem la viață traditia industriei romanesti craiovene si un brand deosebit de puternic și de cunoscut în lumea întreagă – Electroputere”, a declarat președintele Grampet Group, Gruia Stoica.
“În plus, suntem foarte bucuroși că am reușit să salvăm sute de locuri de muncă, pentru că cele două societăți abia erau în stare de funcționare. Cu siguranță se vor crea mii de locuri de muncă atunci când vom redeschide activitatea și vom începe să producem din nou locomotive românești”, a mai declarat antreprenorul.
A salvat fabrica de vagoane de la Paşcani
Gruia Stoica a preluat în 2005 REMAR Paşcani, firmă aflată atunci la un pas d eînchidere, cu un personal trimis de mult în şomaj şi cu datorii imense. În câţiva ani "fabrica de vagoane" cum o numesc păşcănenii a fost repusă pe picioare iar în intervalul 2009-2010 a prins numai de la CFR comenzi de aproape 600 milioane de euro.
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul REMAR Paşcani, a preluat producătorul de locomotive Electroputere Craiova dar şi cea mai importantă companie din zona reparațiilor și modernizării de locomotive, Reloc SA. Tranzacţiile au fost derulate prin intermediul Grampet Group, cel mai mare jucător privat de pe piața transporturilor feroviare de marf