Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin: Ungaria este partenerul nostru prioritar din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 1 februarie 2013 ·

Ungaria este, fără îndoială, partenerul nostru prioritar din Europa de Est, iar companiile ruseşti sunt pregătite să ia parte la modernizarea sau construirea de centrale electrice în acest stat, a declarat preşedintele Rusiei Vladimir Putin la o întrevedere cu premierul ungar Viktor Orban.

Putin a subliniat că Rusia joacă un rol prin­cipal în aprovizionarea Ungariei cu ener­gie - gaze naturale, petrol şi electricitate -, iar relaţia dintre cele două state se dezvoltă în ambele direcţii, scrie Portfolio.hu. Întreve­derea a avut loc la Kremlin.

De partea ungară, Orban a afirmat că o cooperare bună şi apropiată cu Rusia este în "interesul vital" al Ungariei.

"Noi, ungurii, ştim cât de importantă pentru noi este Rusia ca partener", a spus el. Gazele naturale importate din Rusia au o pondere de 60% în consumul total de gaze al Ungariei. Bulgaria, un alt stat "prieten" cu Rusia este dependentă în proporţie de peste 90% de gazul rusesc. România îşi importă din Rusia doar 21% din gazele consumate.

Premierul a precizat că guvernul de la Budapesta îndeamnă Rusia să deruleze investiţii în Ungaria şi face eforturi pentru a proteja cooperarea în domeniul energiei dintre cele două ţări. Orban se aşteaptă ca "excelentul know-how şi tehnologia de vârf ale Rusiei" să contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării sale.

Cu toate că Ungaria face eforturi uriaşe pentru a-şi limita dependenţa energetică, Rusia rămâne singura sa sursă de gaze naturale. Rusia este, de asemenea, principalul partener comercial al Ungariei din afara Uniunii Europene.

Oficialii de la Budapesta au indicat anterior vizitei de la Moscova că discuţiile lui Orban cu Putin ar putea duce la extinderea singurei centrale nucleare ungare, MVM Paksi Atomeromu, care acoperă 43% din necesarul de electricitate al ţării.

Guvernul a deschis o licitaţie pentru modernizarea sau e

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar

Mediafax acum 52 minute
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt menţinuţi de instanţele din România de 6 luni sub control judiciar. Astăzi judecătorii au mai decis că aceştia pot părăsi România, dar doar cu încuviinţarea procurorului, însă fără să depăşească graniţele UE.

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Minor rus, condamnat la 6 ani de închisoare pentru „sabotarea unei linii feroviare”

Libertatea acum 40 minute
Un minor a fost condamnat la șase ani de detenție într-o „colonie educativă” pentru „sabotarea unei linii feroviare” în sudul Rusiei, o infracțiune care ar aduce 15 ani de închisoare pentru un adult, au anunțat joi autoritățile de investigație ruse,

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 40 minute
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum 3 ore
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 3 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

Nicolae Ciucă: PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC

Mediafax acum 2 ore
„PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data asta prin BEC. Nu pot ei conspira cât putem noi vota! Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din cursă pe Diana Şoşoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi, cu mâna B

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°