Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Văcăroiu: În 2008-2012, prejudiciul a fost de 900 mil. euro

Publicat in Curierul, vineri 1 februarie 2013 ·

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat, ieri, la comisiile parlamentare de buget-finanţe, că prejudiciul total la autorităţile centrale şi locale în perioada 2008-2012 se ridică la peste 900 mil. euro, în 2011 fiind trimise la Parchet 61 de "dosare destul de grele". Văcăroiu a fost întrebat în şedinţa comisiilor despre prejudiciul înregistrat la autorităţile centrale şi locale. "Legat de prejudicii, sunt două paliere: unul legat de constatări directe, unde noi recuperăm o parte din prejudicii în timpul controlului. Pentru celelalte, Curtea de Conturi dă decizii conform legii. Nerespectarea deciziei Curţii de Conturi înseamnă închisoare de la şase luni la trei ani. Avem multă bătaie de cap, peste 2.000-3.000 de procese în fiecare moment", a spus Văcăroiu. El a adăugat că, de când este la Curtea de Conturi, nu a avut "vreun telefon legat de primari". "Prejudiciul împreună cu venitul la bugetul de stat pe 2012, am verificat pe anul 2011, după încheierea exerciţiului bugetar, şi cele două la un loc se situează la peste 700 mil. euro, adică prejudiciul şi venitul suplimentar pe care le aduce Curtea în special prin aceste decizii date", a continuat Văcăroiu. "Al doilea palier sunt constatări în care sunt elemente de natură penală. În 2011 s-au trimis la Parchet 61 de dosare destul de grele. Vă dau o cifră globală pe toată perioada 2008-2012, de când sunt la Curte, aceste dosare la Parchet au prejudiciul total de peste 900 mil. euro", a spus Văcăroiu.

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat, ieri, la comisiile parlamentare de buget-finanţe, că prejudiciul total la autorităţile centrale şi locale în perioada 2008-2012 se ridică la peste 900 mil. euro, în 2011 fiind trimise la Parchet 61 de "dosare destul de grele". Văcăroiu a fost întrebat în şedinţa comisiilor despre prejudiciul înregistrat la autorităţile centrale şi loc

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

SuperLiga: Universitatea Craiova, pe locul doi după 3-0 cu Unirea Slobozia – „Dublă” Baiaram

HotNews acum o ora
Universitatea Craiova s-a impus „acasă” în fața echipei Unirea Slobozia, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din SuperLiga. Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, în etapa #11 din SuperLiga Prima ocazie a meciului din Bănie le-a

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 3 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

Suspectul acuzat de tentativă de asasinare a lui Trump în Florida pledează nevinovat

News.ro acum o ora
Ryan Routh, bărbatul în vârstă de 58 de ani acuzat că a încercat să îl împuşte pe Donald Trump în Florida, a pledat luni nevinovat în cazul acuzaţiilor care i se aduc în legătură cu presupusa tentativă de asasinare a unui candidat la preşedinţie, re

Israelul a informat SUA că desfășoară operaţiuni militare terestre în Liban. Anunțul Departamentului de Stat american

Ziare.com acum 26 minute
Israelul a informat SUA că intenţionează să întreprindă operaţiuni terestre "limitate" împotriva Hezbollahului în Liban iar aceste operațiuni deja au început, a anunţat luni, 30 septembrie 2024, Departamentul de Stat american, informează AFP. "Ei ne

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Dikembe Mutombo, o prezenţă impunătoare în NBA, a murit la 58 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cauza morţii lui Dikembe Mutombo a fost cancerul cerebral, potrivit National Basketball Association, care a anunţat vestea, potrivit The New York Times. Mutombo nu a jucat baschet până la jumătatea adolescenţei, preferând fotbalul în copilărie. El a

Jens Stoltenberg: Retorica nucleară a lui Putin nu trebuie să descurajeze sprijinul NATO pentru Ucraina

HotNews acum 4 ore
Retorica nucleară nesăbuită promovată de preşedintele rus Vladimir Putin nu ar trebui să descurajeze furnizarea de sprijin militar suplimentar pentru Ucraina din partea statelor NATO, a susţinut luni secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Je

Marius Tucă Show începe marți, 01 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

mar.

9°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
vin.

12°/14°
Timisoara
acum

lun.

8°/16°
mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

13°/20°