Cazarea persoanelor dependente de dializă în perioada căderilor masive de zăpadă i-a costat pe reprezentanţii Spitalului Judeţean peste 10 mii de lei. În perioada 25-27 ianuarie, aproximativ 50 de persoane dializate au fost găzduite de Spitalul Judeţean, costurile cu cazarea, medicaţia şi hrana acestora depăşind 10 mii de lei.
Managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă, ne-a precizat că încearcă să recupereze această sumă de bani, care nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea. „Spitalul Judeţean va solicita Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă suma cheltuită cu cazarea, mâncarea şi medicaţia persoanelor dializate în perioada 25-27 ianuarie, când, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, au fost găzduite 47 de persoane dializate”, spune Mîndrilă.
În noiembrie anul trecut, a fost încheiat un protocol de colaborare interinstituţional, în ceea ce priveşte cazarea pacienţilor dializaţi. Potrivit acestui protocol, în perioada căderilor masive de zăpadă, 12 persoane vor fi cazate la Spitalul Dumbrăveni, opt la Spitalul Adjud, iar celelalte vor sta la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani. Cei care nu vor dori să fie cazaţi în unităţile sanitare menţionate mai sus, trebuie să semneze pe proprie răspundere că refuză ajutorul acordat de autorităţi.
Cazarea persoanelor dependente de dializă în perioada căderilor masive de zăpadă i-a costat pe reprezentanţii Spitalului Judeţean peste 10 mii de lei. În perioada 25-27 ianuarie, aproximativ 50 de persoane dializate au fost găzduite de Spitalul Judeţean, costurile cu cazarea, medicaţia şi hrana acestora depăşind 10 mii de lei.
Managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă, ne-a precizat că încearcă să recupereze această sumă de bani, care nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea. „Spitalul Judeţean va solicita Comitetului