Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat, vineri, că România ar putea trimite zece militari în Mali, propunerea urmând să fie supusă aprobării, săptămâna viitoare, pe 5 februarie, în CSAT, potrivit Mediafax.
“România, ca ţară NATO şi caţarăa UE, are angajamente luate şi îşi va îndeplini toate misiunile la nivelul acestor organisme. O precizare va face, marţi, CSAT. Preşedintele a anunţat că va propune o participare cu maximum zece militari la nivel de instruire şi la nivel de ofiţeri de stat major. Dacă cei de la CE şi UE vor considera că trebuie să sprijinim tehnic şi logistic operaţiunile dinMali, vom face demersurile necesare. Un comunicat oficial va fi dat, marţi, după şedinta CSAT”, a spus Mircea Duşa.