Biografia poetului, eseistului, jurnalistului şi traducătorului Nicolae Ungureanu (n. 17 februarie 1933) cuprinde câteva necunoscute ce se cuvin a fi elucidate prin consultarea arhivelor particulare, prin studierea sistematică a presei literare şi, fireşte, prin intervievarea acestui distins intelectual din generaţia lui Nicolae Labiş.
A frecventat cursurile Şcolii de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu“, fiind coleg cu Nicolae Labiş, Ion Gheorghe, Radu Cosaşu, Gheorghe Tomozei, Ion Grecea, Florin Mugur, Lucian Raicu, Doina Sălăjan, Ştefan Luca, Gh. D. Vasile, Rusalin Mureşanu, Ioana Zamfir şi alţii.
A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi a devenit un excelent profesor de emoţii estetice.
A colaborat cu oarecare ritmicitate la revistele Anii de ucenicie, Tânărul scriitor, Viaţa Românească, Tomis, Excelsior, România literară, precum şi la ziarul România liberă, unde a fost reporter.
S-a înscris la doctorat avându-l ca temă pe Vasile Voiculescu şi a adunat un imens material biografic. Din motive care, deocamdată, ne scapă, nu a finalizat o monografie a poetului de la Pârscov.
Revelatoare mi se par a fi epistolele primite de la poetul şi istoricul literar G. G. Ursu (1911–1980), precum şi de la folcloristul Ion Nijloveanu (1913–2000), care l-au stimulat şi susţinut în cercetarea operei şi biografiei unuia dintre cei mai însemnaţi scriitori.
În epistolele acestea, necunoscute până acum, se evocă timpuri şi destine care au contribuit, fundamental, la schimbarea imaginii literaturii române şi, evident, a unei mentalităţi agresive şi intolerante.
*
Slatina, 24 sept[embrie] 1966
Dragă Ungureanu,
M-a bucurat că ţi-ai mai adus aminte de mine şi m-a bucurat şi mai mult creaţia pe care mi-ai anexat-o, Codin1. Aceasta, îndeosebi, în privinţa formei, este o realizare
