Să stăm strâmb, dar să judecăm drept, spune o vorbă din bătrâni. Se vede că înaintaşii noştri erau mai concesivi, deoarece, în mod normal, ar trebui să stăm drept, şi să judecăm conform acesteipoziţii. Probabil, renuţaseră la normalitate în favoarea unei stări sociale în care adevărul, justiţia să trimfe cu orice preţ. Adică, se mulţumeau cu mai puţin, dar puţinul acela însemna mult.

Dacă urmăm sfatul bătrânilor noştri, referindu-ne la ultimele zile, ce observăm? Cu privire la România, de la ”centru” se aduc câteva reproşuri la adresa presei româneşti, care ar trebui să acţioneze într-un anumit fel, cum se vede de la Bruxelles, nu cum procedează aceasta la Bucureşti.

Stând strâmb şi judecând drept, presa de la Bucureşti, luându-se după exemplul unor surate mai mari, se împarte în două: cea ”pro” şi cea ”contra” puterii. Din start, Comisia Europeană se adresează presei ”pro”, postându-se de partea celei ”contra”, uitând un lucru elementar: că recomandările transmise Bucureştiului ar trebui să fie echidistante, iar o presă liberă, democratică nu poate fi dirijată, controlată, sau cenzurată. Recomandări nedemocratice din centrul european al democraţiei!?

Mă întreb: cum ar reacţiona Parisul, sau Londra, dacă de la ”centru” i s-ar transmite recomandări asemănătoare în astfel de situaţii, când o parte a presei s-ar comporta la fel? Se poate imagina aşa ceva? Clar – nu. De ce în cazul României se poate? Simplu: pentru că am exportat ”lovitura de stat”, în numele unor interese de grup, demonstrând – pentru a câta oară în istoria noastră? - că, fără un arbitru străin, nu putem să ne guvernăm singuri.

Impresionaţi de modul în care responsabilul cu exportul, specialist în lacrimi la comandă, s-a plâns că în România a avut loc o lovitură de stat, profesorii noştri de la Bruxelles, de atunci, îl tot mângâie pe creştet pe elevul pârâcios. Tot